Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale ‘Ambulanţa’ din România monitorizează zilnic evoluţia extinderii pandemiei COVID-19 în rândurile angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, posibilele demisii ale angajatilor, necesarul de echipamente de protecţie individual corespunzător şi al dezinfectanţilor.
1. Situaţia centralizată a angajaţilor privind starea de sănătate şi riscul de îmbolnăvire la această dată este:
– personal confirmat pozitiv cu COVID-19 – 80
– personal izolat – 269
2. Necesarul de echipamente individuale de protecţie corespunzătoare sunt la limită pentru anumite echipaje medicale de urgenţă, fără a avea posibilitatea de a asigura echipamentul complet corespunzător pentru toate echipajele operative, indiferent de cazurile la care intervin. Avem situaţii în unele judeţe în care se asigură echipamentele de protecţie individual doar la unii membri din echipaj, astfel apare riscul de expunere a membrilor din echipaj la care nu li se asigură echipamentul complet.
„Solicităm sprijinul Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă judeţene şi autorităţilor locale, cât şi persoanelor juridice şi persoanelor fizice care au posibilitatea de a ajuta.
Personalul din Serviciile Publice de Ambulanţă este la datorie, indiferent de riscurile la care se expun, şi acţionează cu profesionalism, dăruire şi empatie pentru toţi cei aflaţi în nevoi. Cu Dumnezeu, înainte!”, spune sindicatul.