Bani din PNRR pentru școlile din Sectorul 4. Primarul Daniel Băluță a semnat un contract de finanțare de aproximativ 85 de milioane de lei

Școlile din Sectorul 4 vor avea parte de mobilier nou și echipamente digitale de ultimă generație. În acest sens, edilul Daniel Băluță a semnat, miercuri, un contract de finanțare în valoare de aproximativ 85 de milioane de lei.

„Sectorul 4 al Municipiului București demonstrează încă o dată că se poate! După ce a accesat cei mai mulți bani din PNRR pentru eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe și a clădirilor în care funcționează unități de învățământ, comunitatea Sectorului 4 va primi în perioada de urmează fonduri nerambursabile în valoare de 84.230.328 milioane de lei”, transmite Primăria locală, într-un comunicat.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a semnat, miercuri, contractul de finanțare, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Victoria, la care au fost prezenți premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, precum și miniștrii Educației, Ligia Deca, și Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, dar și Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România.

„Banii vor fi folosiți pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație a unităților de învățământ preuniversitar din Sectorul 4.

  • Reamintim faptul că Sectorul 4 al Municipiului București este campion absolut la accesarea fondurilor din PNRR. Nu mai puțin de 260 de milioane de euro au fost accesate pentru anveloparea a peste 201 blocuri, adică 80% din banii disponibili la nivel național”, Se mai precizează în comunicatul Primăriei Sectorului 4.

Școlile din sectorul 4 vor fi dotate cu mobilier și echipamente digitale.

„Investițiile în infrastructura școlară reprezintă temelia pe care putem construi viitorul copiilor noștri. Mă bucur că am reușit să aducem în Sectorul 4, aproximativ 85 de milioane de lei, din PNRR. Cu această sumă vom reuși să dotăm cu tot ceea ce trebuie, cu mobilier și echipamente digitale, școlile din sectorul nostru”, a declarat primarul Daniel Băluță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati