Primăria Sectorului 6 va aloca anul acesta un milion de lei pentru sterilizarea şi microciparea câinilor cu stăpân din sector, bani care vor asigura transportul şi procedurile medicale pentru aproximativ 1.600 de patrupede.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, până pe 8 august, ora 15,00, cabinetele veterinare interesate de colaborare pot consulta documentaţia de atribuire din SEAP şi depune ofertele.
Locuitorii sectorului 6 îşi pot steriliza şi microcipa gratuit animalul de companie până la finalul anului.
Pe 28 iulie, vineri, a fost publicată în SEAP documentaţia de atribuire, ce include caietul de sarcini, modelul de contract şi formularele pe care le vor completa cabinetele veterinare interesate. Procedura de atribuire a contractului de servicii este simplificată, criteriul de selecţie fiind preţul cel mai mic şi are ca obiect achiziţionarea de servicii medicale, sanitar-veterinare şi servicii conexe (de transport şi tratamentul pre/post operator).
Cabinetele veterinare care sunt înscrise în SEAP au de vineri la dispoziţie zece zile pentru a consulta documentaţia şi a-şi depune oferta. Urmează alte 20 de zile în care Primăria Sectorului 6 analizează ofertele şi declară câştigătorul.
Luna septembrie este dedicată informării cetăţenilor despre campanie şi identificării câinilor vizaţi de program. Angajaţi ai primăriei, alături de medici veterinari, vor merge în comunitate, la gospodăriile, sediile, terenurilor celor care deţin câini, pentru a-i convinge să intre în legalitate. Din octombrie până la finalul anului se vor face exclusiv sterilizări, microcipări, înregistrări în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân (RECS).
Cabinetele veterinare interesate trebuie să aibă personal autorizat pentru a face microcipări şi sterilizări, să poată asigura transportul animalelor de la casa proprietarului până la clinică şi înapoi, să aibă personal dispus să meargă pe teren, pentru identificarea căţeilor vizaţi de program, să asigure tratamentul aferent sterilizării.
Primăria alocă exclusiv pentru aceste servicii medicale şi de transport maximum 833.000 de lei cu TVA. Suma este menită să acopere 1.600 de identificări pe teren, 1.200 de microcipări şi înregistrări în RECS şi 1.350 de sterilizări şi transport. Microcipările se fac pe teren, acasă la proprietar, iar sterilizările în cabinetul veterinar.
Sterilizarea, microciparea şi înregistrarea în RECS sunt obligatorii prin lege. Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi variază între 5.000 de lei şi 10.000 de lei. În cadrul acestei campanii a Primăriei Sectorului 6 este gratuit inclusiv transportul animalului de acasă la clinica veterinară şi înapoi. Cetăţenii interesaţi trebuie să se programeze, telefonic sau pe mail. Se merge pe principiul „primul venit, primul servit”.