Peste 10.000 de pensionari speciali în plată. Cea mai mare pensie specială e de peste 21.000 de lei lunar

Numărul beneficiarilor de pensii speciale (numite oficial pensii ”de serviciu”) a fost în luna iulie de 10.310 (în creștere cu 29 față de luna iunie), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) și citate de Agerpres.

  • Cei mai mulţi dintre ei sunt foști magistrați. În această statistică nu sunt cuprinși pensionarii din sistemul de apărare (militari, polițiști, jandarmi, angajați ai serviciilor de informații).

Un fost magistrat are și cea mai mare pensie specială din România: 21.583 lei luna, din care 19.662 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.354 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, adică în urma contribuțiilor.

Reamintim că CCR a declarat neconstituționale exact articolele din legea pensiilor speciale care ar fi reglementat pensiile magistraților, așa că legea trebuie refăcută de Parlament.

728 de foști diplomați beneficiază și ei de pensii speciale, cu o pensie medie de 5.814 de lei, din care 2.546 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.050 de lei (2.477 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.362 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.506 de lei, din care 7.511 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 548 de persoane, media fiind de 8.501 de lei, din care 2.806 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.647 de pensionari, pensia medie fiind de 5.144 de lei, din care 2.464 de lei suportaţi din bugetul de stat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati