Tânăr din Vâlcea, prins în București cu un adevărat arsenal de droguri în mașină. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Un tânăr de 32 de ani din județul Vâlcea a fost încătușat de polițiștii bucureșteni după ce a refuzat să oprească autoturismul la semnalul lor, pe o stradă din Sectorul 1.

”Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului și a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea.  În continuare s-a procedat la urmărirea vehiculului, ulterior acesta fiind oprit.

Persoana care se afla la volanul autovehiculului a fost imobilizată de către polițiștii rutieri, iar după stabilirea identității s-a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani”, anunță polițiștii bucureșteni.

Tânărul a fost condus la sediul Institutului Național de Medicină Legală “Mina Minovici”, în vederea prelevării de mostre biologice, după ce în prealabil a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, respectiv DrugTest.

În autoturism au fost găsite mai multe substanțe din categoria drogurilor de risc.

A fost deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “deținere de substanțe psihoactive”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati