Ligia Deca anunță o nouă materie pentru elevi, începând din această toamnă

Copiii vor avea o nouă materie din această toamnă. Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”, conform ministrului educației, Ligia Deca.

„Este important să onorăm memoria victimelor Holocaustului și să ne asigurăm că ce s-a întâmplat în istoria mondială recentă nu va fi uitat. În acest sens, am semnat astăzi Ordinul privind programa aferentă disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a. Este esențial ca elevii să cunoască această perioadă tragică din istorie. Prin urmare, începând din anul școlar 2023-2024, această disciplină devine obligatorie, în conformitate cu prevederile Legii 276/2021”, scrie Ligia Deca într-o postare pe Facebook.

Conform acesteia, noul curriculum va propune elevilor nu doar cunoașterea istoriei evreilor și a momentelor tragice petrecute la jumătatea secolului trecut, ci și dezvoltarea unor valori umaniste și al toleranței, respectiv atitudini specifice cetățeniei democratice care trebuie formate și consolidate pe parcursul anilor de liceu.

Disciplina va fi studiată în clasa a XI-a – 1 oră pe săptămână.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati