Cea mai mare expoziţie românească din ultimii 25 de ani la Roma va fi deschisă în octombrie

Expoziţia „Dacia. Ultima frontieră a romanităţii” va fi organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României la Roma, anunţă Ministerul Culturii.

Hotărârea de Guvern face posibilă colaborarea dintre Ministerul Culturii, prin Muzeul Naţional de Istorie a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Roma şi Institutul Cultural Român, prin Academia di Romania a Roma, în vederea realizării celei mai mari expoziţii organizate în străinătate, în cursul ultimilor 25 de ani: „Dacia. Ultima frontieră a Romanităţii”, care avea loc la Roma, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, scrie news.ro.

Expoziţia uneşte circa 700 de piese şi eforturile a 46 de instituţii muzeale din România, Republica Moldova şi Italia, coordonate de Muzeul Naţional de Istorie a României şi este dedicată civilizaţiei geţilor şi dacilor, a celei romane, precum şi a primilor migratori în acest spaţiu.

Expoziţia reprezintă o călătorie de peste 1.400 de ani, în timp şi spaţiu, prilejuită de piese de o valoare excepţională, lucrate din metale preţioase şi comune, ceramică, sticlă, lemn, fildeş şi os, inscripţii şi statui din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României şi colecţiile muzeelor partenere. Mai mult, vor fi expuse portrete ale dacilor, inscripţii privind războaiele dacice şi o serie de monede imperiale romane cu tematică dacică, prezentate publicului în premieră.

Cheltuielile efectuate în vederea organizării şi pregătirii expoziţiei vor fi asigurate în limita fondurilor aprobate, prin bugetele Ministerului Culturii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati