Primăria Sectorului 6 susține financiar programul „Școala după Școală” și în acest an școlar. Astfel, 26 de școli din Sectorul 6 intră, din toamnă, în acest program. Suma totală alocată de la bugetul local este de aproape 26 de milioane de lei, din care se asigură mesele copiilor și plata personalului implicat.
Consiliul Local al Sectorului 6 a votat ieri aprobarea finanțării cu 25.841.000 de lei a programului „Școala după Școală” și semiinternat. Acesta va debuta din 18 septembrie, iar de el vor beneficia, timp de 9 luni, peste 6.000 de elevi din 28 de unități de învățământ.
La „Școala după Școală”, Primăria Sectorului 6 finanțează mesele elevilor, plata personalului timp de 3 ore, în intervalul 12.00 – 15.00, și activitățile educative. Părinții pot solicita prelungirea programului până la ora 18.00, contra cost, conform organizării interne a fiecărei unități de învățământ. Dacă minimum 50% dintre părinți elevilor unei grupe își doresc prelungirea programului, școala trebuie să satisfacă această cerință.
- Masa este oferită în sistem de catering sau de la cantina școlii și există 3 variante de meniu. Varianta 1: supă/ciorbă cu fel doi și desert; varianta 2: un fel principal cald și desert; varianta 3: sendviș și desert. Consiliul de administrație al școlii este cel care alege tipul de meniu. O masă costă maximum 20 de lei/elev/zi.
Bugetul estimat pentru acest program, desfășurat în perioada septembrie 2023 – iunie 2024, este de 25.840.923 lei. Din această sumă, 14.428.000 lei vor costa mesele, 10.812.882 lei resursa umană, iar 600.000 de lei personalul nedidactic (ex. curățenie).
Unele școli sunt foarte aglomerate, se învață în două schimburi. Întrucât o parte din clase va fi ocupată, nu toți elevii vor putea beneficia de programul „Școala după Școală”.
Astfel, reprezentanții unităților de învățământ vor elabora criterii de departajare care vor fi votate în consiliile de administrație. În general, sunt criterii sociale.
Iată lista unităților de învățământ din Sectorul 6, incluse în programul „Școala după Școală”!
- Școala Gimnazială Nr. 59
- Școala Gimnazială Nr. 142
- Școala Gimnazială Nr. 153
- Școala Gimnazială Nr. 161
- Școala Gimnazială Nr. 163
- Școala Gimnazială Nr. 167
- Școala Gimnazială Nr. 168
- Școala Gimnazială Nr. 169
- Școala Gimnazială Nr. 197
- Școala Gimnazială Nr. 206
- Școala Gimnazială Nr. 279
- Școala Gimnazială Nr. 311
- Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”
- Școala Gimnazială „Sf. Constantin și Elena”
- Școala Gimnazială „Adrian Păunescu”
- Școala Gimnazială „Ion Dumitriu”
- Școala Gimnazială „Orizont”
- Școala Gimnazială „Calinic de la Cernica”
- Școala Gimnazială „Regele Mihai I”
- Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”
- Liceul Teoretic „Marin Preda”
- Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”
- Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”
- Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gh. Airinei”
- Liceul Tehnologic „Antim Ivireanu”
- Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade”
Școlile Gimnaziale Nr. 156 și Nr. 309 beneficiază de semiinternat. Iar Școala „Ion Dumitriu” are atât semiinternat, cât și program „Școala după Școală”.