Azil ilegal unde mai mulți vârstnici erau ținuți pe saltele în subsol, descoperit de autorități în Sectorul 4

Autoritățile au descoperit, marți seară, mulți vârstnici care erau ținuți pe saltele în subsol, intr-un azil din sectorul 4 din Capitală. Poliția a demarat controlul în urma unui apel la 112, potrivit stiri.tvr.ro.

Caminul fusese închis de autorități în luna iulie.

Potrivit unor surse TVR INFO, marți seară, Secția 16 Poliție a fost sesizată prin apel 112, de către o persoană anonimă cu privire la faptul că la adresa din București, strada Alunişului nr. 199, sector 4, funcționează un azil de bătrâni unde aceștia sunt cazați în condiții improprii.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadul Sectiei. În urma controalelor, au fost găsite 50 de persoane, dintre care 18 se aflau la subsol, unde dormeau pe saltele, potrivit surselor citate.

Administratorul azilului a declarat verbal că persoanele care dormeau la subsol au fost cazate în acel loc, deoarece la etajele superioare ale azilului se efectuau lucrări de renovare, dispuse în controalele anterioare de instituțiile cu atribuții în domeniu.

De asemenea aceasta a precizat că societatea a mai fost sancţionată contravenţional anterior pentru încălcarea legislației in domeniu şi că la acest moment aceasta nu deţine licență de funcționare, fiind în curs de obținere.

La fața locului s-au deplasat echipaje SMURD, SABIF, Pompieri şi DGASPC, care au efectuat verificări specifice. În urma evaluărilor efectuate de către medici s-a constatat faptul că persoanele cazate nu se aflau în situații ce ar fi necesitat transportul la unitățile spitaliceşti, aceştia prezentând probleme de sănătate specifice vârstei înaintate.

Având în vedere aceste aspecte nu s-a dispus transportarea la spital sau relocarea vreuneia dintre persoanele în cauză.

La adresă a fost instituită paza cu un echipaj al Secției 16 Poliție precum şi cu un echipaj al Jandarmeriei, urmând ca în cursul dimineții să fie efectuate verificări suplimentare de către instituţiile abilitate.

De asemenea, la adresă a rămas un echipaj SABIF pentru a prelua persoane în caz de nevoie.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati