Drumul Osiei din Sectorul 6 va fi modernizat

Drumul Osiei, cel care leagă Sectorul 6 de Chiajna se află în proces de modernizare și reamenajare. Va fi gata în luna septembrie, când strada va respecta toate standardele de calitate și siguranțăinformează instituția, informează Buletin de Bucuresti.

Lucrările de modernizare ale străzii Drumul Osiei au început în iunie 2023, la primul tronson care are 520 de metri și se află la intersecția cu bulevardul Iuliu Maniu spre Chiajna.

S-a lucrat alternativ pe câte un sens, astfel circulația s-a putut realiza pe sensul opus. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că vor fi construite trotuare cu lățime de 1,5–3 metri, prevăzute cu alveole pentru copaci, piste de biciclete și carosabil cu lungime de 770 de metri și lățime ce variază între 7 și 12 metri.

Până în prezent, pe sensul de drum către comuna Chiajna, s-au montat cablurile pentru toate rețelele de electricitate precum semaforizare și iluminat public. De asemenea, s-au executat trotuarele, cu excepția zonelor unde trebuie făcute conexiunile la rețele și s-a realizat întreg sistemul rutier, cu excepția stratului de uzură.

Pe sensul de drum spre București s-au montat o parte din cablurile pentru rețelele electrice, care vor fi gata săptămâna aceasta. În plus, s-au executat trotuarele în proporție de 20%, urmând să fie gata la sfârșitul săptămânii viitoare și s-a finalizat partea carosabilă, inclusiv primul strat de asfalt, iar al doilea strat va fi pus săptămâna asta.

Circulația se desfășoară în prezent pe sensul dinspre Chiajna spre București, iar de luni-marți se va putea circula pe ambele sensuri. Următoarele lucrări pentru acest tronson vor începe la finalul săptămânii viitoare, când se va turna stratul de uzură și se vor realiza finisajele: marcaje, pista de biciclete, grătarele la pomi și stâlpii de iluminat.

Tronsonul doi, ce are o lungime de 300 metri, va fi modernizat după ce instanța aprobă decizia de expropriere a unui teren ce este deținut de o societate italiană.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati