7 din 10 bucureșteni consideră că legislația referitoare la consumul de droguri ar trebui înăsprită, iar 76 la sută nu sunt de acord cu legalizarea drogurilor ușoare, potrivit unui studiu Avangarde, realizat între 24 și 26 august.
Doar 16% dintre bucureșteni declară că sunt de acord cu legalizarea drogurilor ușoare, în timp ce 76% se pronunță împotrivă, arată sondajul realizat de Avangarde. În plus, 21 la sută dintre cei intervievați spun că știu pe cineva apropiat care consumă droguri ușoare sau puternice.
70% dintre bucureșteni ar fi de acord cu înăsprirea legislației referitoare la consumul de droguri.
Sondajul a fost realizat în perioada 24-26 august, după accidentul din 2 Mai unde în tânăr drogat a omorât cu mașina doi tineri. Doar 18% dintre bucureșteni cred că poliția a acționat corect în cazul accidentului de la 2 Mai, în timp ce 63% cred că nu a acționat corect.
Sondajul a fost realizat prin metoda interviului telefonic, pe 710 subiecți, cu o marjă de eroare de 3, 4%.
Sondajul a fost realizat la nivelul municipiului București.