Este perioada când planta de ambrozie înflorește, iar polenul purtat de vânt provoacă probleme celor alergici. De la rinită, conjunctivită până la astm, leziuni urticariene de contact.
De asemenea, este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic.
De la începutul anului Poliţia Locală Sector 6 – Serviciul de Mediu – au început să verifice terenurile.
Au fost realizate 374 de controale pe 147 de terenuri, ceea ce înseamnă că fiecare suprafață a fost verificată de câte două, trei ori.
Acolo unde au văzut ambrozie crescută, proprietarii au fost notificați să curețe. După care, agenții au revenit ca să vadă dacă s-au conformat. Unii au cosit-o, alții au fost somați și chiar amendați.
Astfel că în perioada 5 mai- 25 august, polițiștii au trimis somații către 95 de proprietari, dintre care 30 au primit avertismente, iar alți 9, amenzi, în valoare de 93.000 de lei, adică 10.333 de lei fiecare.
Controalele pe ambrozie continuă până în luna octombrie, inclusiv.
În plus, în atenția oamenilor legii sunt și terenurile neîngrijite, pline de gunoaie şi de vegetaţie crescută haotic.
Până luna trecută, au fost date 250 de somaţii, dar și 127 de amenzi, în valoare de peste 520.000 de lei și sunt propuse pentru supraimpozitare cu 500%.