Prognoză ANM pentru începutul de toamnă: vremea se schimbă radical

Toamna a început, iar temperaturile au început să schimbe rapid, spre mirarea românilor. După săptămâni bune de caniculă resimțită încă de la primele ore ale dimineții, oamenii au simțit o vreme puțin mai răcoroasă și un indice mai mic al disconfortului atmosferei.

Prognoza ANM pentru toamnă

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a susținut că primele zile de toamnă vor aduce temperaturi apropiate de pragul caniculei, dar disconfortul aerului nu este atât de mare.

Cu toate astea, de săptămâna viitoare temperaturile nu vor mai depăși maximele de 25 de grade Celsius în special în sud-estul țării, astfel că vremea se va schimba radical în cele ce urmează.

,,Debutăm cu o toamnă mai caldă decât în mod obișnuit având în vedere deja regimul de temperaturi care, mâine, la scara întregii țări, se va situa între 23 până la 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Română.

O vreme frumoasă din punct de vedere termic, local, în sud-estul țării, chiar călduroasă, pentru că 32 de grade caracterizează o vreme călduroasă pentru un debut de toamnă.

Avem și o probabilitate de a mai înregistra averse, în special în zona montană și submontană, așa cum menționam anterior, nu la intensitatea celor văzute în ultimele 24 de ore”, a susținut Elena Mateescu, director ANM.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati