Sediul central al Bibliotecii Naționale a României (BNR) s-a redeschis luni, 4 septembrie, după lucrările de igienizare și dezinsecție, au confirmat reprezentanți ai instituției pentru Edupedu.ro.
Biblioteca s-a închis pentru public pe 17 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât era planificat, din cauza ploșnițelor.
Spațiile pentru cititori au fost reamenajate și s-a pregătit o nouă expoziție de fotografie, a anunțat BNR pe Facebook pe 3 septembrie.
Primul eveniment de la redeschiderea BNR va fi pe 11 septembrie, la ora 18.00, în Atriumul Bibliotecii Naţionale, arată sursa citată.