Primăria Municipiului București a anunțat că va pune în consultare publică cinci proiecte de acte normative care prevăd desființarea a cinci structuri aflate în subordinea municipalității.
Primăria Capitalei desființează patru proiecte de cultură
Dintre acestea, patru sunt de cultură, printre care Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură IOAN I DALLES şi Casa Artelor „Dinu Lipatti”.
Mai exact, prin încetarea activității celor cinci structuri sunt desființate organigrame care includ fiecare zeci de posturi.
Decizia din urmă este motivată invocându-se situația financiară la nivel național și local.
„Ca o consecinţă a situaţiei financiare la nivel naţional şi local, a alocărilor precare a resurselor financiare prin legile bugetului din ultimii doi ani este necesară adaptarea tuturor serviciilor publice în acest context.
Astfel, în scopul eficientizării şi menţinerii unei balanţe între activităţile specifice care intră în domeniul cultural şi condiţiile în care acestea se desfăşoară, s-a dezvoltat nevoia unificări serviciilor publice care au activităţi asemănătoare.
Sarcina autorităţii locale de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi la standarde actuale devine din ce in ce mai grea, fapt ce a dus Ia premisa consolidării capacităţii administraţiei publice la nivel local de a furniza în mod eficient şi performant servicii publice de calitate pentru cetăţeni şi implicit la reaşezarea serviciilor publice de cultură”, se arată în referatele de aprobare privind desfiinţarea celor patru centre culturale.