Ultimele zile de Art Safari Love Edition! Expozițiile se pot vizita până duminică, 10 septembrie

Art Safari Love Edition își mai așteaptă vizitatorii până duminică inclusiv (10 septembrie), la Palatul Dacia-România. 
  • Din programul acestui sezon fac parte 4 expoziții care sărbătoresc iubirea: Love Stories, în colaborare cu National Portrait Gallery, Londra, cu peste 100 de capodopere de Andy Warhol, Man Ray, Van Dyck sau David Hockney, plus 3 expoziții de artă românească clasică și contemporană.

David și Victoria Beckham, Meghan Markle și Harry, Mick Jagger, Audrey Hepburn, Naomi Campbell sunt doar câteva dintre celebritățile prezente în portretele din expoziție.

Vineri și sâmbătă au loc ultimele Night Tours ale sezonului (tururi ghidate și drinks), iar duminică au loc ultimele ateliere dedicate lui Brâncuși pentru copii.
„Emoții puternice, fluturi în stomac, dragoste platonică sau relații de durată? Spectacolul iubirii se mai vede la Art Safari Love Edition doar până duminică, 10 septembrie. Poveștile de dragoste fascinează omenirea dintotdeauna, iar arta a oferit de-a lungul timpului mărturii emoționante ale acestora. Din colecția muzeului National Portrait Gallery, Londra, în inima Bucureștiului, Love Stories – o expoziție care a cucerit toate generațiile.”- Ioana Ciocan, CEO Art Safari și comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția.

Program Art Safari (până pe 10 septembrie 2023)

• Joi-duminică – 12:00-21.00 (ultima intrare 20:30); Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00 (experiențe speciale de vizitare cu ghidaj în toate expozițiile și prosecco; intrare la ora 22:00)
• Bilete: artsafari.ro sau direct de la intrare
• Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, București

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati