În cursul dimineții de vineri, 8 septembrie, o aeronavă aparținând companiei Tailwind Airlines, cu 112 pasageri la bord, a solicitat aterizarea de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București.
Aeronava, care efectua cursa Antalya – Praga, a semnalat detectarea unor posibile probleme tehnice (scurgeri de combustibil), potrivit reprezentanților aeroportului.
Imediat, pe aeroport s-a format dispozitivul de urgență, format din pompieri și ambulanțe, sub coordonarea comandatului adjunct al AIHCB.
”La ora 07.28, avionul a aterizat în siguranță și urmează să își continue zborul către Praga, după verificările tehnice. Traficul aerian pe aeroport s-a desfășurat în condiții normale, fără nicio problemă, datorită profesionaliștilor Companiei Naționale Aeroporturi București, ale căror expertiză și eficiență în domeniu sunt recunoscute la nivel internațional de către toți marii operatori aerieni”, se arată într-un comunicat de presă.