Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat despre tragerea la sorți a elevilor care trec în clasa a V a și provin din clase cu mai mult de 29 de elevi că procedura asigură o distribuție echitabilă și nu o distribuție bazată exclusiv pe preferințele familiilor.
- ”Dorința noastră a fost ca pentru toate nivelurile de învățământ să scădem numărul de copii la clasă, pentru a putea crește calitatea învățământului”, a spus Deca.
”În ceea ce privește numărul care a fost valabil, până acum era vorba de 29. Legea învățământului preuniversitar micșorează efectivele la clasă, vorbește despre 26 maximum, după care spune că, la latitudinea inspectoratelor, se mai pot aproba încă două locuri și există încă o prevedere care spune că pentru situații excepționale, justificate de către consiliul de administrație al școlii, Ministerul Educației poate aproba un număr suplimentar. Dorința noastră a fost ca pentru toate nivelurile de învățământ să scădem numărul de copii la clasă, pentru a putea crește calitatea învățământului”, a spus Deca.
Ea a arătat că aceasta a fost situația și în trecut.
”Ştiți că erau clase peste 32, 33 de elevi. În momentul în care s-a coborât la 29, am avut o situație similară și în ceilalți ani. Ceea ce se întâmplă este că se reorganizează colectivul școlar dintr-o unitate de învățământ. Dacă ai avut două clase cu un număr peste numărul legal de elevi, atunci trebuie ca aceste clase să se dividă, să se ajungă la un număr de clase în care se respectă numărul maxim. Practic, prin această procedură de tragere la sorți, în clasă ar trebui să fie și copiii care au fost împreună până atunci, și copii noi. De altfel, acest lucru se întâmplă și atunci când familiile își mută copiii de la o școală la alta. Știm bine că de la clasa a IV-a la clasa a V-a există o mobilitate în cadrul sistemului de învățământ. Eu nu cred că este o problemă ca un elev, după ce a petrecut un număr de ani într-un colectiv, să aibă și colegi noi, au oricum și prin transferuri. Nu cred că ar trebui să existe pe baza momentului în care au venit în colectiv. Eu cred că trebuie să asigurăm șanse egale tuturor copiilor. Cred că și noi, părinții, trebuie să avem în primul rând în minte interesul superior al copilului. Iar interesul superior al copilului vizează inclusiv un proces educațional cu un număr mai mic de elevi la clasă. În acest sens, procedura pe care ați invocat-o asigură o distribuție echitabilă și nu o distribuție bazată exclusiv pe preferințele familiilor”, a mai spus ministrul.