Un arici care a rămas blocat într-un gard a fost salvat de pompierii din București.
O femeie care a observat animalul blocat a cerut ajutorul ISU Bucuresti-Ilfov, după mai multe încercări zadarnice de a elibera ariciul.
Într-un final, micuțul a fost eliberat din gardul care-i stătea în cale și a reușit să aducă zâmbetul pe buze celor prezenți.
”Mic, țepos, încăpățânat și foarte drăgălaș – așa poate fi descris personajul principal al intervenției, mai puțin obișnuite, de astăzi.
- În doar câteva clipe colegii noștri l-au eliberat din gardul care-i stătea în cale, moment în care a reușit să ne aducă zâmbetul pe buze și voia bună, atât nouă, cât și trecătorilor.”, a scris ISU Bucuresti-Ilfov pe pagina de Facebook.