Agenţia de turism Join UP! România introduce noi zboruri charter spre Zanzibar, din 28 octombrie

Agenţia de turism Join UP! România introduce noi zboruri charter spre Zanzibar, din 28 octombrie, cu plecare de pe aeroportul internaţional Henri Coandă Bucureşti, potrivit news.ro.

  • Zborurile sunt directe, durata va fi de aproximativ 8-9 ore. Animalele de companie pot călători cu avionul.

”Începând cu data de 28 octombrie turoperatorul Join UP! România prezent pe piaţa locală de mai bine de un an işi va completa portofoliul, introducând noi zboruri charter spre Zanzibar. Acest lucru va fi realizat prin parteneriatul strategic pe care îl are compania cu SkyUp Airlines. Decolările vor avea loc în fiecare săptămână de pe aeroportul internaţional Henri Coandă Bucureşti”, anunţă compania.

Zborul săptămânal va decola din Bucureşti la ora 07:30 cu direcţia Zanzibar unde va ateriza la ora 16:55 (ora locală). La întoarcere decolarea va avea loc la ora 21:05 cu direcţia Bucureşti Aeroport Henri Coandă unde va ateriza la ora 04:30 (ora locală).

Zborurile fiind directe, durata va fi de aproximativ 8-9 ore, cu o aeronavă de ultimă generaţie, marca Airbus A321 NEO LR cu 220 de locuri disponibile pentru pasageri şi dată în uz in anul 2023.

Animalele de companie pot călători cu avionul, alături de stăpânii lor.  .

Pasagerii primelor două zboruri către Zanzibar (putând participa şi copii cu vârstele cuprinse între 4 şi 5 ani) care optează pentru o experienţă safari de până la 3 nopţi pot beneficia de o reducere de 20%.

O vacanţă de şapte nopţi porneşte de la 935 de euro.

Vacanţa propriu zisă va fi de 7 nopţi iar preţul de pornire este de 935 de euro. Persoanele care sunt interesate au la dispoziţie aproximativ 220 de opţiuni hoteliere. Pe această listă se numără 14 colaboratori exclusivi Join UP!, hoteluri de 5,4, sau 3 stele, alături de o opţiune focusată pe turiştii care călătoresc neînsoţiţi de copii, fiind concept de hotel adults only (18+).

”Turiştii care vor ajunge în Zanzibar se vor bucura de numeroase activităţi interesante şi vor experimenta cultura locală autentică pe care Zanzibarul o oferă. Pentru început, aceştia vor putea experimenta fauna aparte pe care parcul natural Jozani o oferă. Vor face cunoştinţă cu peste 40 de specii de păsări, 50 de specii de fluturi, numeroase reptile şi cu faimoasele maimuţe red colobus. Mai departe, dansul tribului Masai va putea fi admirat de către pasionaţii de cultura africană. Aceştia vor avea oportunitatea să interacţioneze cu indigenii acestui trib pentru a afla mai multe despre tradiţiile, istoria şi stilul lor de viaţă direct aceşti reprezentanţi cunoscuţi ca fiind cei mai înalţi oameni de pe planetă”, precizează compania.

Pasionaţii sporturilor extreme pot merge în excursii unde să practice rafting pe râul Rufiji, să admire pădurile, mangrovele şi unde pot interacţiona cu micile comunităţi locale din zonă.

Prison Island cunoscută şi sub denumirea de Insula Changu poate fi şi ea vizitată, iar aici turiştii pot admira atât celebrul sanctuar dedicat broaştelor ţestoase uriaşe cât şi apele în diferite nuanţe de turcoaz.

De asemenea, turiştii vor putea oberva şi fotografia delfinii înotând în oceanul Indian, la apus de soare, în timpul unei croaziere.

Poate fi totodată vizitat şi Stone Town, oraşul unde s-a născut celebrul solist al trupei Queen, Freddie Mercury.

Join UP! este un operator turistic înfiinţat în 2010. În cei 13 ani de activitate, a devenit unul dintre cei mai influenţi operatori turistici şi jucători-cheie de pe piaţa turismului. Join UP!™ are birouri în Kazahstan, Estonia, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia şi România, cu planuri de extindere în alte ţări europene în curând. Sediul central se află în Kiev. Organizaţiile care operează sub marca Join UP!™, împreună cu SkyUp Airlines, fac parte din grupul de afaceri UPfamily. Din 2023, au peste 1.500 de angajaţi în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati