Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, anunță că satul Bălăceanca se va transforma pentru o scurtă perioadă în șantier, în cadrul unui amplu proiect de modernizare a drumurilor publice.
„Astăzi, pornim o nouă lucrare de infrastructură în Cernica, sat Bălăceanca. Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea carosabilului, modernizarea trotuarelor si realizarea acceselor la proprietăți, pe tronsonul DJ315 – Strada Fântânei, adică o lungime de 888m.
Se va reabilita carosabilul pentru a avea o lățime de 6m, se vor construi trotuare noi stânga-dreapta, scurgerea apelor se va face prin canalizare pluvială cu guri de scurgere, se vor amenaja accesele la proprietate.
Termenul contractual – patru luni, fără perioadele de sistare.
”Proiectele de infrastructură rutieră dau ora exactă în Ilfov!”
Proiecte cu și pentru oameni.
Proiectele de infrastructură rutieră dau ora exactă în Ilfov! Avem nevoie de drumuri moderne pe care să mergem spre serviciu, spre școală. Fiecare drum este important, fiecare stradă conectează comunitatea și o ajută să se dezvolte”, a precizat Hubert Thuma.