Norvegia închide frontiera pentru vehiculele înmatriculate în Rusia

Norvegia a anunţat vineri că, exceptând câteva situaţii, îşi va închide frontiera pentru vehiculele înmatriculate în Rusia, o măsură suplimentară împotriva Moscovei ca urmare a războiului din Ucraina, relatează AFP.

Norvegia şi Rusia împart o frontieră terestră de 198 de kilometri în Marele Nord, precum şi punctul de frontieră Storskog-Boris Gleb care, în cadrul Spaţiului Economic European (UE, Norvegia, Islanda, Liechtenstein), este ultimul punct de trecere lăsat deschis ruşilor care dispun de o viză turistică.

„Norvegia este alături de aliaţii săi pentru a răspunde războiului brutal de agresiune pe care Rusia îl duce în Ucraina”, a declarat şefa diplomaţiei norvegiene, Anniken Huitfeldt, citată într-un comunicat.

„Este important ca sancţiunile să fie eficiente, astfel încât să putem opri cât mai mult veniturile de care are nevoie statul rus pentru a finanţa războiul”, a mai spus ea.

Ţara scandinavă nu este membră a Uniunii Europene, însă a adoptat aproape toate sancţiunile luate de Bruxelles de la izbucnirea războiului pe 24 februarie 2022.

Închizând graniţa pentru vehiculele ruseşti începând cu noaptea de 2 spre 3 octombrie, Norvegia adoptă o măsură similară luată de ţările UE care se învecinează cu Rusia (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia) în conformitate cu recomandările Comisiei Europene.

De partea cealaltă, Moscova a reacţionat spunând că restricţiile sunt „absurde”.

Interdicţia se aplică numai vehiculelor cu mai puţin de nouă locuri şi prevede unele excepţii, cum ar fi cazurile de urgenţă umanitară şi maşinile diplomatice sau maşinile aparţinând cetăţenilor europeni cu reşedinţa în Rusia.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati