Muzeul Municipiului Bucureşti continuă în luna aprilie proiectul „Obiectul lunii la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici”, rezervându-l de această dată mediului online.
Sărbătorile de Paşti reprezintă atât pentru poporul nostru, cât şi pentru alte comunităţi creştine un reper calendaristic. Denumirea acestei sărbători provine din cuvântul ebraic Pesah care însemna „sărbătoarea azimelor” şi presupunea eliberarea evreilor din Egipt şi a reîntoarcerii lor în patrie. Această sărbătoare era celebrată după prima lună plina a Echinocţiului de primăvară. Primii creştini sărbătoreau Pesah-ul pe 13 Nisan, sau joia dinaintea Duminicii, prin organizarea unei mese ritual-comemorative în amintirea Cinei cea Taină. Apoi, în primele trei-patru secole se sărbătorea Paştile Crucii prin care se comemorau patimile lui Iisus Hristos şi Paştile Învierii. (Narcisa Ştiucă, Spirala Sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, pp. 154-155).
Un simbol al Sărbătorilor Pascale este oul, considerat un simbol al începutului tuturor lucrurilor, al originii şi regăsirii vieţii. Oul apare şi în alte mitologii ale lumii ca un element primordial, adesea asociat cu soarele şi culoarea roşie pe care o are astrul la Răsărit şi la Apus. Totodată, oul este considerat posesorul unor calităţi speciale pentru că radiază în jur viaţă, vigoare şi sănătate, stimulând rodnicia şi prosperitatea. Nici aspectul oului nu este de neglijat pentru că acesta indică imaginea limitării spaţiale de tipul cercului magic – forma lui poate duce la interpretări protectoare, magice. Toate aceste proprietăţi vor căpăta noi valenţe, atunci când oului i se va asocia culoarea sau decorul.
În creştinism, oul a fost înţeles şi ca mormânt sau este asociat cu depăşirea dualismului materie-spirit şi renaşterea care se pregăteşte după moarte. Oul roşu a devenit o emblemă a Sărbătorii Pascale, fiind legat de Învierea lui Hristos. Se spune că nu toate ouăle trebuie înroşite, ci doar cele care se păstrează în casă pentru belşug şi noroc, dar şi pentru a apăra gospodăria de rele. Ouăle pascale se întâlnesc pe teritoriul ţării noastre în două feluri: monocrome (vopsite într-o singură culoare) sau policrome (vopsite în mai multe culori). Zonal, ele poartă denumiri precum: închistrite, încrestate, pestriţe, picurate, împănate, înflorite, necăjite. Femeile folosesc diferite motive pe care le pictează pe ou şi care au diverse semnificaţii: „calea rătăcită” sau „calea robilor”; „brâul Maicii Domnului”; „crucea Paştelui”; „ochiul” şi „porumbelul” (simboluri ale Duhului Sfânt) şi „scara” (simbol al ascensiunii la ceruri).
Pe lângă funcţia lui de aliment total, oul de Paşti a devenit şi un obiect încărcat cu multiple valenţe simbolice, de credinţe şi de practici legate de comensualitatea tradiţională, de vrăjile casnice mărunte săvârşite în virtutea magiei prin contact, dar şi cele care pun în valoare calităţi de apărare împotriva duhurilor rele. Legat de importanţa ouălor roşii de Paşti s-au realizat numeroase legende apocrife. Cea mai răspândită credinţă este însă aceea că Mironosiţele au adus ouă ca prinoase la picioarele lui Iisus şi că acestea s-au înroşit de la sângele jertfirii, poruncindu-le oamenilor să facă ouă roşii: „după ce a înviat Hristos, Maica Domnului a făcut ouă roşii şi pască, pe care le împărţea oamenilor pe care-i întâlnea, spunându-le Ouăle de Paşti” (Narcisa Ştiucă, Spirala Sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, pp.160-165).
Expresia „a ciocni” este una generală în toate regiunile României. Ciocnitul ouălor de Paşti se îndeplineşte prin unele locuri după un anumit ceremonial. Oul prezintă trei părţi: vârful, care mai numeşte şi cap; partea opusă a vârfului, care se numeşte dos, iar în Bucovina se mai numeşte şi huscă; pe când părţile laterale sunt numite coaste. În Bucovina, în prima zi de Paşti se ciocneşte numai cap cu cap; a două zi, luni, se poate ciocni şi cap cu dos. Regula generală este că dreptul de a lovi primul îl are bărbatul şi cel mai bătrân, pe când femeia şi cel mai tânăr trebuie doar să ţină oul pentru a fi lovit, spunând formula de confirmare a credinţei „Hristos a Înviat!- Adevărat a Înviat!”. În Transilvania este un obicei ca bărbatul familiei să împartă un ou cu toţi membrii familiei. Această împărţire de ou înseamnă că atunci când cineva se rătăceşte peste an, pe căi necunoscute sau în alt loc undeva, gândindu-se la cei cu care a mâncat un ou de Paşti îşi va găsi calea potrivită. (Artur Gorovei- Ouăle de Paşti, pp. 39-45).
În colecţia Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici se regăsesc peste 200 de ouă încondeiate, spectaculoase, din aproape toate regiunile ţării, pictate cu diferite culori şi simboluri. Ouăle din colecţia Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, adunate din întreaga ţară, poartă specificul regiunii de origine, atât în privinţa culorilor, cât şi a simbolurilor. Ele provin din următoarele regiuni Bucovina, Muntenia, Oltenia şi Ţara Bârsei. Ouăle sunt realizate prin tehnicile specifice fiecărei zone etnografice. Motivele pe care le găsim în colecţia Dr. Nicolae Minovici sunt motive geometrice, zoomorfe, antropomorfe, vegetale şi florale.
Povestea Oului de Paşte poate fi aflată urmărind acest video postat pe pagina de youtube a Muzeului Municipiului Bucureşti, fiind disponibil aici: https://bit.ly/2Xwrbb0
