Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări miercuri că ţara sa face „totul” pentru a obţine noi sisteme antiaeriene din Occident înainte de iarnă pentru a face faţă unei posibile noi campanii de bombardamente masive ruseşti, relatează AFP.
„Facem totul pentru a furniza Ucrainei mai multe sisteme de apărare antiaeriană înainte de iarnă. Şi acum aşteptam anumite decizii de la partenerii noştri”, a spus Zelenski în discursul său video de seară difuzat pe reţelele de socializare.
El a cerut, de asemenea, să fie „realizate cât mai curând posibil” lucrările pentru a asigura protecţia şi reconstrucţia infrastructurilor esenţiale din oraşele ucrainene.
În iarna anului 2022, Rusia a desfăşurat o campanie de bombardare masiva a infrastructurilor ucrainene, milioane de oameni fiind nevoiţi să stea în frig şi întuneric.
Occidentalii au furnizat Ucrainei sisteme antiaeriene, între care puternicele baterii americane Patriot, dar acestea nu sunt întotdeauna suficiente pentru a intercepta toate dronele şi rachetele ruseşti.
În acelaşi timp, Ucraina lansează propriile atacuri cu drone şi bombardamente, devenite aproape zilnice, asupra unor ţinte din Rusia.
Sursa: AGERPRES