Klaus Iohannis scăpă de proces: „Sănătatea publică e ameninţată de COVID-19, iar politica românească e ameninţată de PSD”

Președintele României, Klaus Iohannis scăpă definitiv de Hotărârea Colegiului Director al CNCD nr 240/17.02.2021. Președintele a fost acuzat de discriminare în timpul pandemiei. Declarația a fost la adresa PSD. 

Iată mai jos de ce a fost acuzat președintele de discriminare.

„Colegiul director constată că reclamatul, președinte la României, la data de
07.10.2020, cu ocazia unei conferință de presă, a afirmat: „Sănătatea publică e
ameninţată de COVID-19, iar politica românească e ameninţată de PSD. Sunt două
pericole şi trebuie să ne adresăm şi într-o parte, şi în cealaltă parte. După alegeri, este
evident că această creştere a numărului de bolnavi ne îngrijorează mai mult decât
alegerile care vor veni”.

Textul intergral al hotărârii AICI

Hotarare-240-2021

Iată mai jos de ce a fost acuzat președintele de discriminare.

Astăzi ICCJ a decis în favoarea președintelui. 

„ÎCCJ în dosarul caf nr 3030/2/2021 Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentintei civile nr.1319/2021 pronunțată la 28 septembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti- secția a IX – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Solutia va fi pusa la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 04. Octombrie 2023.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati