Secţiunea dedicată profesioniştilor în cadrul Festivalului internaţional de film Animest (6-15 octombrie) are parte de o agendă bogată de prezentări, întâlniri şi dezbateri esenţiale pentru comunitatea de animaţie, scrie news.ro.
„De 18 ani ne-am propus ca misiune să resuscităm şi promovăm animaţia autohtonă. Iar conectarea cu comunitatea internaţională de animaţie este o componentă esenţială pentru profesionalizarea şi dezvoltarea animaţiei româneşti. Cu sprijinul granturilor SEE avem parte anul acesta de conferinţe şi conversaţii cei mai importanţi reprezentanţi ai industriei norvegiene de animaţie – un spaţiu cultural cu o dezvoltare exponenţială, care produce constant producţii premiate şi recunoscute la nivel internaţional”, declară Mihai Mitrică, director Animest.
Sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 17:00, la cinema Eforie – Anders Narverud Moen, directorul festivalului de animaţie Fredrikstad din Norvegia va susţine o prezentare despre scena de animaţie norvegiană.
Fredrikstad este cel mai important festval de animaţie din scandinavia, cu o importantă secţiune competiţională pentru toată regiuna nordică şi baltică.
Frank Mosvold este directorul firmei de producţie norvegiene KoolProduction, cu un portofoliu bogat de scurtmetraje, seriale TV şi lungmetraje. El consideră că a făcut toate greşelile pe care le poate face un producător de film şi e gata să împărtăşească toate aceste lecţii cu comunitatea Animest, miercuri, de la ora 11.30, la Institutul Cervantes.
Marie-Laure Guisset & Sunniva Fluge Hole fac parte din echipa „Titina” (Norvegia, 2022, regia Kajsa Naess), un film de animaţie selectat în competiţia marilor festivaluri de animaţie. Atelierul lor, organizat joi, la ora 13.00, la Institutul Cervantes, va ilustra procesul de creaţie al studiului norvegian „Mikrofilm”, de la primele schiţe „Titina” până la proiecţia lungmetrajului pe marile ecrane din toată lumea.
Intrarea este liberă la toate evenimentele, în limita locurilor disponibile.
Animest+, programul lansat de Animest cu sprijinul granturilor SEE, vine în întâmpinarea unor necesităţi urgente ale industriei de animaţie din România, ale tinerilor animatori, ale viitorilor cinefili informaţi şi ale comunităţilor lipsite de viaţă culturală cinematografică. Animaţia în România este încă un sector vitregit, subfinanţat, unde se produc puţine filme care, în ciuda rezultatelor remarcabile, nu se distribuie aproape deloc. Pe parcursul anului, Animest a organizat un program de educaţie prin cultură în zone rurale din România, o tabără de creaţie cinematografică adresată liceenilor şi o caravană cinematografică prin oraşe mici, cu acces limitat la cultură.