Primăria Sectorului 1 a început campaniile de informare și prevenire în unitățile de învățământ. Astfel, copiii vor învăța despre incendii și află reguli esențiale în cazul unor urgențe.
Primăria Sectorului 1 anunță ca va face mai multe astfel de acțiuni în unitățile de învățământ.
- De data aceasta, copiii Sectorului 1 învață despre incendii și află reguli esențiale pe care să le respecte în cazul producerii unor astfel de situații de urgență.
În acest sens, polițiștii locali din cadrul Biroului Prevenire Situații de Urgență au interacționat cu copiii, le-au împărțit materiale informative și le-au prezentat informații prețioase legate de comportamentul pe care micuții trebuie să îl aibă în astfel de situații, potențial periculoase.
- ” Suntem deschiși solicitărilor venite din partea unităților de învățământ din Sectorul 1 pentru desfășurarea unor astfel de acțiuni, pe care le puteți trimite pe adresa de e-mail contact@politialocalasector1.ro”, completează sursa citată.