Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan Gruia, a declarat, luni, după întâlnirea cu sindicaliştii din cadrul Poştei, că marţi va avea loc o întâlnire cu manamentul Poştei, cu sindicatele şi cu Consiliul de Administraţie. La rîndul lor, sindicaliştii au precizat că, în funcţie de rezultatul discuţiilor vor decide dacă vor continua sau nu protestele.
“Împreună cu domnul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali, domnul Ioan Oţelea, am avut o discuţie foarte bună cu reprezentanţii sindicatelor. Am stabilit ca mâine dimineaţă să avem o întâlnire foarte clară cu managementul Poştei Română, cu sindicatele şi cu Consiliul de Administraţie, prin care să selectăm cele trei elemente importante ale discuţiei referitoare la salarizarea referitoare la toată reţeaua poştală şi modul în care se va face organizarea ei, fără a da afară pe nimeni şi pentru a stabili foarte clar planul de măsuri prin care managementul Poştei Române îşi asumă să găsească venituri suplimentare prin care să acopere creşterea de salarizare generată de creşterea salariului minim pe economie şi, foarte clar, să găsim acele soluţii prin care oamenii să nu-şi mai facă grijipentru locul lor de muncă de mâine”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
El a mai anunţat că nicio decizie legată de viitorul Poştei nu va fi luată decât în dialog tripartit.
“Şi cel mai important element faptul că nicio decizie legată de viitorul Poştei Române nu se va lua decât în dialog tripartit: acţionari, management şi sindicate. Mâine dimineaţă la ora 9 vom avea prima întâlnire. În acest sens, astăzi, colegii mei de la serviciile ordonanţă corporativă împreună cu reprezentanţii sindicatelor vor stabili foarte clar punctele importante, principalele nemulţumiri şi mâine deja am transmis către managementul Poştei invitaţia prin care ei trebuie să vină concret cu măsuri clare pentru a răspunde problemelor ridicate de sindicalişti”, a explicat Bogdan Ivan Gruia.
El a fost întrebat despre ce sumă este vorba.
“Vorbim de o sumă aproximativă de 13 milioane de lei luna, în plus faţă de ceea ce avem astăzi ca şi cost cu forţa directă de muncă”, a mai precizat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,
Întrebat dacă această sumă ar putea duce la insolvenţa Poştei Române, Bogdan Ivan Gruia a răspuns:
“Nu trebuie să vorbim despre lucrul ăsta astăzi, vorbim despre faptul că managementul Poştei Române trebuie să găsească o soluţie foarte clară prin care va creşte veniturile cu 13 milioane de lei, cel puţin în fiecare lună, începând cu luna viitoare”.
El a adăugat că problemele Poştei Române trenează de 33 de ani şi că trebuie găsite soluţii pentru depăşirea perioadei dificile.
“Problemele în Poşta Română trenează de 33 de ani. Eu sunt de trei luni la minister şi împreună cu sindicatele şi cu managementul vom găsi soluţii ca să trecem perioada asta foarte dificilă nu doar pentru Poşta Română, ci pentru toată societatea din România. Aşa că am toată disponibilitatea atât eu, cât şi colegii mei să găsim soluţii ca să trecem perioada asta foarte complicată. Şi aici, managementul, sindicatul sunt alături şi vreau să mă asigur că acea lipsă de comunicare pe care mi-au reclamat-o cei din sindicat, va dispărea începând cu ziua de astăzi. Pentru că de asta sunt aici, îi aduc pe toţi la aceeaşi masă, să găsim soluţii împreună. Nu o să curgă de mâine lapte şi miere, dar împreună vom găsi soluţii prin care oamenii să nu îşi mai teamă locul de muncă, să fie siguri că vor rămâne în continuare, că oamenii vor putea să-şi primească în continuare pensiile, vor putea să-şi primească în continuare drepturile pe care le au în contextul perioadei iernii, pentru că urmează vouchere pentru încălzire, pentru alimente şi să ne asigurăm că această companie va creşte şi va fi competitivă pe piaţă, va avea venituri suplimentare noi şi va putea să îşi plătească angajaţii la nivelul stabilit de noua legislaţie prin care va creşte salariul minim pe economie”, a afirmat ministrul.
Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), Ionel Oţelea, a declarat că, în funcţie de discuţiile de marţi, se va lua o decizie legată de continuarea acţiunilor de protest, potrivit news.ro.
“Aşteptăm întâlnirea de mâine, ne bucurăm de deschiderea de care a dat dovadă domnul ministru.
Aşteptăm cu mult interes şi cu deschidere întâlnirea de mâine, cu Consiliul de Administraţie. În funcţie de ce se va concretiza în discuţiile de mâine, vom vedea că există lucruri concrete, nu doar promisiuni şi vom decide în legătură cu continuarea acţiunilor de protest”, a precizat Ionel Oţelea.
Lucrătorii poştali au protestat, luni, la Ministerul Digitalizării, reclamând lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu, ceea ce a făcut ca 80% din personal să aibă salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.