Germania, Statele Unite, Franţa, Italia şi Regatul Unit „vor sprijini eforturile Israelului de a se apăra” şi „vor condamna fără ambiguitate Hamas şi actele sale teroriste revoltătoare”, se arată într-un comunicat comun dat publicităţii luni după o discuţie a liderilor din aceste ţări, transmite marţi AFP.
„Recunoaştem cu toţii aspiraţiile legitime ale poporului palestinian şi credem că israelienii şi palestinienii au dreptul la dreptate şi libertate în mod egal. Dar să nu ne amăgim: Hamas nu reprezintă aceste aspiraţii şi nu oferă nimic poporului palestinian în afară de şi mai multă teroare şi vărsare de sânge”, scriu cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni şi premierul britanic Rishi Sunak, conform textului dat publicităţii de Casa Albă.
Semnatarii au cerut Iranului luni seară să nu extindă conflictul dincolo de Fâşia Gaza după atacul Hamas împotriva Israelului.
„Solicităm altor grupuri extremiste sau oricărui stat care ar putea încerca să profite de situaţie, în special Iranul, să nu încerce să exploateze această situaţie în alte scopuri şi nici să extindă conflictul dincolo de Gaza”, declară aceştia într-un comunicat de presă comun, difuzat de Palatul Elysée.
Sursa AGERPRES