VIDEO/90 de pasageri ucraineni s-au aflat în autocarul care s-a răsturnat în județul Constanța

Un număr de 90 de pasageri ucraineni s-au aflat în autocarul care s-a răsturnat la Hârşova, pe DN 2A, în noaptea de luni spre marţi, dintre care şapte au fost transportaţi la spital, 81 au fost duşi la sediul primăriei din localitate şi doi au rămas la faţa locului.

Potrivit ultimei informări transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa au fost transportate şapte persoane: doi minori de 12 şi 13 ani au suferit atac de panică, respectiv traumatism la un braţ; patru femei, cu vârsta cuprinsă între 28 şi 53 de ani, una dintre ele gravidă, au suferit diverse traumatisme la picioare, braţe, respectiv costale; un bărbat de 28 de ani are traumatism la picior.

„Dintre cele 90 de persoane implicate, două au rămas la locul accidentului iar 81 de persoane au fost transportate la sediul primăriei din localitatea Hârşova”, a mai informat ISU.

Conform ISU, la locul producerii accidentului rutier au fost mobilizate zeci de echipaje de pompieri şi ambulanţe atât din judeţul Constanţa, cât şi din Ialomiţa şi Călăraşi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a anunţat că accidentul ar fi fost cauzat de explozia unui cauciuc, iar şoferul ar fi pierdut controlul direcţiei şi autovehiculul s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati