Gabriela Firea a distribuit peste 400 de tablete electronice copiilor aflați în centre de plasament sau unități de plasament familial din București.
“Am fost la Centrul de copii instituționalizați Sf. Iosif și la Centrul „Sfântul Marcellin Champagnat”.
Am distribuit peste 400 de tablete electronice pe care Primăria Capitalei prin PROEDUS le oferă copiilor aflați în centre de plasament sau unități de plasament familial din București”, a declarat edilul Capitalei.
Împreună cu primarii sectoarelor 1 și 6, Daniel Tudorache și Gabriel Mutu, Gabriela Firea i-a întâlnit de la distanta sociala impusa de pandemie pe copiii pentru care mama și tata sunt doamnele și domnii educatori.
“Am primit și noi în dar icoane pictate chiar de copiii instituționalizați, o mica urare de Sfântul Paste și o mare dorință de a ne revedea pe vremuri mai bune”, a completat primarul general al Capitalei.
Mai mult, având în vedere situația provocată de pandemia de Coronavirus și izolarea instituționalizată, Primăria oferă aceste tablete electronice și copiilor aflați în carantină instituționalizată în 6 spații monitorizate în acest sens.
Tabletele vor permite accesul la resurse educaționale online oferite de Primăria Capitalei prin PROEDUS ce pot fi regăsite pe platforma educațională gratuită www.hubproedus.ro dar și la alte resurse de învățare din spațiul online.
Grupul țintă a fost selectat în cadrul proiectului „O șansă la un viitor mai bun pentru copiii în situație de risc din Municipiul București” – asigurarea sustenabilității care avut finanțare din Granturi SEE ale Fondului Român de Dezvoltare Socială.
Obiectivul general al acțiunii a fost reprezentat de creșterea gradului de integrare școlară și incluziune socială pentru cei 439 copii aflați în situații de risc din Municipiul București prin furnizarea de instrumente educaționale (tablete electronice) și resurse educaționale diverse.