DSU: Misiune de sprijin a cetățenilor ucraineni evacuați din Israel

În contextul exacerbării conflictului din Orientul mijlociu dintre Israel și palestinieni, România acționează într-un spirit de solidaritate internațională, oferind astfel sprijin cetățenilor ucraineni nevoiți să fugă din nou din calea războiului, transmite DSU.

Ca urmare, în această seară, la solicitarea Ambasadei Ucrainei în România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări și al reprezentanței din România a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), asigură preluarea cetățenilor ucraineni evacuați din Israel.

Astfel, cei 220 de cetățeni ucraineni care sunt preluați vor beneficia de asistență medicală asigurată de către personalul specializat din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), urmând ca o parte dintre aceștia să își continue drumul mai departe, iar restul (aproximativ 40-50 persoane) vor fi transportați în spații de cazare temporară, oferindu-li-se un refugiu sigur în aceste momente dificile.

De asemenea, în data de 16 octombrie, un alt transport cu cetățeni ucraineni va sosi pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca. Cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj, echipele medicale SMURD, vor asigura asistență medicală de specialitate acestora. Totodată, autoritățile române vor pune la dispoziție spații temporare de cazare.

Este important de menționat că România acționează în conformitate cu principiile de solidaritate internațională, sprijinind cetățenii israelieni, dar și ucraineni în această perioadă dificilă, demonstrându-și ferm angajamentul față de pace și stabilitate.

**
La sosirea în țară, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări, vor asigura în regim de urgență permisul de intrare pe teritoriul României a cetățenilor evacuați, precum și asigurarea unui regim prioritar la efectuarea procedurilor de trecere a frontierei. Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) va asigura cazarea temporară si hrană pe perioada cazării și va sprijini cetățenii ucraineni care doresc ulterior să părăsească România și nu au posibilități financiare.

Întreaga misiune umanitară se desfășoară sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), iar pentru realizarea acestei acțiuni complexe subliniem importanța implicării rapide a tuturor instituțiilor amintite anterior, angrenate în gestionarea acestei situații, inclusiv sprijinul oferit de Aeroportul Internațional “Henri Coandă” București și Aeroportul Internațional “Avram Iancu” din Cluj-Napoca, respectiv, Consiliului Național Român pentru Refugiați (CNRR) și International Justice Mission (IJM). De asemenea, în vederea îndeplinirii cu succes a misiunii umanitare, DSU se află în legătură și cu reprezentanți ai ambasadei Ucrainei din Israel.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati