Director nou la TAROM: noul șef a lucrat înainte la Shell, Metro sau Microsoft

Inginerul Bogdan Popescu, absolvent al Facultății de Aeronave este noul director general al Companiei TAROM a anunțat luni, operatorul aerian național de stat. Bogdan Popescu îl înlocuiește pe fostul director interimar Costin Iordache numit în ianuarie 2023, dar Iordache rămâne în cadrul Tarom în funcția de director economic.

Bogdan Popescu vine din zona privată, a lucrat la companii de renume precum Shell, Metro sau Microsoft, iar obiectivul este continuarea planului de restructurare și salvarea companiei : ,,Astăzi 16 octombrie 2023, Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis anumite schimbări în management-ul executiv, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activitățile de conducere și coordonare ale Companiei. Astfel, începând din data de 23 octombrie 2023, în urma îndeplinirii formalităților legale, funcția de director general va fi preluată de domnul Bogdan Popescu. Acesta este absolvent al Facultății de Aeronave, al Facultății de Drept din cadrul Universității București, cât și al programului EMBA Asebuss. Domnul Popescu are o experiență de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, METRO și Microsoft. De asemenea, în anul 2021 domnul Popescu a ocupat funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al Avioane Craiova SA. Pentru asigurarea atât a unei tranziții eficiente, cât și a continuității activității Companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, domnul Costin Iordache, în funcția de director economic, cât și numirea actualului director economic, domnul Narcis Obeada, în funcția de director comercial. Obiectivul principal al noii echipe de management rămâne finalizarea și implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă.”-a comunicat TAROM.

Pe 20 septembrie, ministrul Grindeanu anunța numirea unui manager profesionist : ,,Probabil că în următoarele două-trei săptămâni vom avea un un manager general care provine din zona aceasta, să zicem, corporatistă și care nu neapărat are o legătură cu cu zona de de aviație. Da, are foarte mare legătură cu modul în care se conduce o companie multinațională. Poate că asta este soluția pentru a ieși din acest cerc vicios” -Sorin Grindeanu.

Luna trecută, Sindicatul Unit TAROM a propus susţinerea unor activităţi de donaţii şi subscripţie publică de acţiuni pentru salvarea operatorului aerian naţional, care în anul 2023 mai dispune de 12 aeronave şi doar 19 zboruri externe, faţă de 27 de zboruri şi mult mai multe aeronave în anul 1967. „În 18 septembrie 2023, compania TAROM ar fi trebuit să serbeze cei 69 de ani de la înfiinţare. Din păcate, de 33 de ani, aproape jumătate din viaţa acestei companii a fost sub semnul aşa ziselor restructurări făcute de guvernele României, sub toate culorile politice, niciuna reuşită. Intrarea în cel de-al 70-lea an de viaţă este umbrită de nereuşitele conducerilor politice, incompetenţa instituţională şi a statului eşuat. Constatăm cu tristeţe că istoria de aproape 70 de ani a companiei nu mai este de mult în mâinile noastre, a angajaţilor, ci a politicienilor statului eşuat. Dacă timp de decenii brandul TAROM şi-a câştigat prin oamenii săi, angajaţii profesionişti ai TAROM, un loc binemeritat în istorie reprezentând cu mândrie România, am ajuns în situaţia în care cel mai probabil vom pieri în neantul istoriei ca şi multe alte companii de stat româneşti închise de incompetenţele conducerii politice”, susţin reprezentanţii Sindicatul Unit TAROM, într-un comunicat de presă.

În replică, Tarom transmite un mesaj ferm de disociere faţă de un demers de donaţii publice iniţiat de unul dintre sindicatele din companie pentru salvarea operatorului aerian naţional, potrivit unui comunicat de presă.

„În acest moment, considerăm că datoria TAROM este faţă de români, nu invers. TAROM transmite un mesaj ferm de disociere faţă de un demers de donaţii publice iniţiat de unul dintre sindicatele companiei. Datoria noastră este faţă de pasageri şi de români în general, faţă de cei care aleg serviciile companiei şi cărora suntem datori să le oferim tot ce avem mai bun în schimbul încrederii pe care o investesc în noi. Un demers menit să inverseze acest raport nu este nici util, nici binevenit. Compania TAROM trebuie să se reconsolideze şi să se revitalizeze, urmând un plan clar de restructurare. Şi va reuşi”, afirmă reprezentanţii TAROM.

sursa: economedia.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati