Securitatea la graniţe şi Spaţiul Schengen din nou pe agenda MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a prezentat, marţi, măsurile luate de autorităţile române în vederea consolidării spaţiului Schengen, într-o videoconferinţă cu comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.

Ministrul Predoiu a amintit, printre altele, rezultatele foarte bune înregistrate în implementarea Proiectului Pilot la frontiera cu Serbia, gestionat de România împreună cu Comisia Europeană, continuarea activităţilor în vederea întăririi supravegherii frontierelor externe şi combaterii criminalităţii organizate, sprijinul oferit de ţara noastră statelor membre aflate în dificultate din cauza migraţiei ilegale, precum şi susţinerea activă şi constructivă a României pe diferite dosare europene, potrivit unui comunicat al MAI transmis, marţi, AGERPRES.

Comisarul Johansson a informat că, în opinia sa, rezultatele Proiectului Pilot sunt excelente, subliniind importanţa aspectelor legislative şi cooperarea cu Serbia şi a mulţumit României pentru implicare, adaugă comunicatul MAI.

„Cei doi demnitari au exprimat convingerea că rezultatele concrete, practice, ale implementării proiectului, precum şi bunele practici dezvoltate la nivelul autorităţilor române, vor reprezenta o sursă valoroasă de inspiraţie pentru alţi parteneri europeni. De altfel, raportul intermediar al Comisiei va prezenta argumente în plus pentru creşterea încrederii Statelor Membre în capacitatea noastră de a gestiona într-un mod eficient migraţia”, arată sursa citată.

În cadrul dialogului, a fost subliniată determinarea României de a finaliza dosarul aderării la spaţiul Schengen şi sprijinul ferm al Comisiei Europene de a obţine acest rezultat până la finalul acestui an.

Demnitarul român a transmis că Statele Membre vor fi informate cu privire la demersurile României în vederea întăririi spaţiului Schengen cu ocazia reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 19 octombrie, potrivit AGERPRES.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati