Video/ Bătrân salvat de poliţişti din incendiu, bărbatul nu se mai putea mişca din cauza intoxicatiei cu CO2

La data de 17 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 13 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 13.30, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, a izbucnit un incendiu, transmite Poliţia Capitalei. 

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, din interiorul apartamentului în care incendiul era în desfășurare, se auzeau strigăte de ajutor, iar polițiștii au reușit să forțeze ușa și să o deschidă.

În interiorul locuinței polițiștii au găsit, întins pe podea, un bărbat, în vârstă de 94 ani, aflându-se în imposibilitatea de a se mișca.

În continuare, polițiștii au scos de urgență victima din locuință și i-au acordat primul ajutor, întrucât aceasta se afla în stare de semiconștientă și respira foarte greu, din cauza intoxicației cu monoxid de carbon.

De asemenea, un echipaj de prim-ajutor sosit la adresă i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind, ulterior, condus la o unitate de specialitate, unde a rămas internat.

Totodată, mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru lichidarea incendiului.

În urma încendiului a ars o porțiune de aproximativ 5 mp din imobil, fiind afectați pereții și mobilierul.

Cercetările sunt continuate de către Secția 13 Poliție, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati