Termoenergetica lucrează pe trei străzi din Sectorul 3: ”Furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă NU va fi sistată”

Compania Municipală Termoenergetica București S.A. transmite că vor continua lucrările pe trei străzi din Sectorul 3. Mai exact, este vorba despre străzile Soldat Ștefan Constantin, Prevederii și Trapezului, iar lucrările au fost impuse de starea avansată de degradare a conductelor.

”Lucrările de înlocuire unui tronson de aproximativ 300 de metri de conductă, aflate în execuție pe străzile Soldat Ștefan Constantin, Prevederii și Trapezului au fost impuse de starea avansată de degradare a conductelor și de necesitatea funcționării în bune condiții a punctelor termice alimentate din acest tronson”, transmite Termoenergetica, într-o postare pe pagina de Facebook.

  • Potrivit sursei citate, porțiunea de conductă pe care se lucrează este deosebit de importantă, deoarece face legătura între Magistrala I Sud și zona industrială Cățelu. Prin ea se alimentează cu agent termic primar cartierele Titan, Sălajan, Ozana, imobilele aflate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 și nu numai.
Rețeaua termică primară are un diametru de 800mm și a fost dată în funcțiune în anul 1992 și are o vechime de peste 30 de ani.

Furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă NU va fi sistată

Pe perioada executării acestor lucrări, furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă NU va fi sistată. Termenul estimat pentru finalizarea intervențiilor din această etapă este 15 noiembrie 2023.
  • ”Aceste termene de repunere în funcțiune a sistemului sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.”, transmite Termoenergetica.
Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati