Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care instituie poziţia de asistent al judecătorului.
Forţa Dreptei susţinea, că propunerea legislativă adoptată de Parlament introduce în mecanismul de înfăptuire a justiţiei o poziţie asimilată în mod impropriu statutului de magistrat, care nu este prevăzută de Constituţie, dar care are influenţă asupra hotărârilor pe care judecătorul ar urma să le adopte.
„Statutul asistentului judecătorului este unul definit în termeni vagi, ambigui şi interpretabili atât în ceea ce priveşte atribuţiile acestuia, dar şi în raport cu regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese”, arătau reprezentanţii Forţa Dreptei.
Conform sursei citate, este „neclară” limita până la care judecătorul poate delega din sarcinile sale către asistent în ceea ce priveşte redactarea proiectelor hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile în care atributul exclusiv al deciziei trebuie să aparţină judecătorului sau completului de judecată.
„Legea criticată este contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie deoarece încalcă principiul securităţii juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, încalcă principiul liberului acces la justiţie, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul înfăptuirii justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, de către judecători independenţi, care se supun numai legii”, au susţinut reprezentanţii Forţa Dreptei.
Sursa AGERPRES