Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, publică primul videoclip din seria celor cu care România va fi promovată la BBC, transmite News.ro.
”Promovăm România la BBC”, a scris ministrul Ştefan Radu Oprea pe Facebook, alături de primul videoclip al campaniei.
Ministrul a precizat că, timp de o lună, telespectatorii din întreaga lume vor viziona imagini despre ţara noastră.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a anunţat că promovează destinaţia turistică România, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC.
Campania are ca scop amplificarea vizibilităţii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie. Este vizată, astfel, creşterea numărului de turişti, atât britanici, cât şi din întreaga Europă, precum şi din ţările unde canalul britanic de televiziune BBC este difuzat.
Potrivit MEAT, reprezentanţii ministerului au colaborat cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum ”Wild Carpathia” şi ”Flavours of Romania”, pentru a crea o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre.
Videoclipurile vor fi difuzate în cadrul emisiunilor BBC, pe întreaga durată a zilei, timp de o lună, începând din 15 octombrie. MEAT va beneficia de 80 de difuzări, respectiv 30 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 1 minut şi 50 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 30 de secunde.
De asemenea, cele 8 materiale, precum şi videoclipul bonus realizat de Charlie Ottley, vor fi folosite pentru promovarea României la târgul internaţional de turism WTM Londra, care va avea loc în perioada 6-8 noiembrie, precum şi în cadrul altor participări la manifestări expoziţionale şi acţiuni de marketing.