Nicolae Ciucă: „Noi, liberalii, suntem cei care au așezat lucrurile pentru ca România să depășească deja în 2022 PIB-ul Ungariei”

Nicolae Ciucă a făcut o vizită în cadrul unui demers de a demonstra realizările PNL din ultimii 4 ani de guvernare. Președintele Senatului spune că administrația liberală a asigurat securitatea economiei României.
„Am încheiat vizita de astăzi de la Carei cu o întâlnire de suflet alături de liberalii sătmăreni. Împreună cu secretarul general al PNL, Lucian Bode, președinta OFL, Nicoleta Pauliuc și gazda noastră, președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, am avut un dialog foarte bun cu aleșii locali și echipa liberală de aici.
I-am îndemnat pe colegi să vorbească deschis și cu mândrie despre realizările guvernării liberale din ultimii 4 ani. Rezultatele noastre se văd: am dezvoltat România și putem discuta despre asta cu sinceritate și curaj. În guvernarea din 2022, PIB-ul României a avut un plus de 49 de miliarde de euro, aproape cât valoarea totală a produsului intern brut în 2004. Noi, liberalii, suntem cei care au așezat lucrurile pentru ca România să depășească deja în 2022 PIB-ul Ungariei și pentru a crea premisele ca, în 2025, să putem depăși PIB-ul Poloniei. Dacă vom continua în același ritm am încredere că, în câțiva ani, vom putea ajunge la un PIB de 500 de miliarde de euro.
Anul următor este un an în care modernizarea țării și investițiile trebuie să continue și trebuie să le explicăm oamenilor că viziunea liberală este cea care le va asigura familiilor din România un trai mai bun aici, acasă.”, precizează Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati