Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au fost sesizaţi, prin apeluri la 112, că o cisternă cu aperoape 20 de tone de GPL circulă haotic pe Autostrada Soarelui, anunță News.ro.
- Şoferul, cetăţean ucrainean, avea o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testările au arătat indicii cu privire la consumul de substanţe interzise.
”La data de 25 octombrie 2023, ora 21.18, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi a fost sesizat, prin 2 apeluri 112, despre faptul că o cisternă, înmatriculată în Ucraina, circulă haotic pe Autostrada A2, pe sensul de mers către Bucureşti. Din informaţiile primite în timp real de la apelanţi, cu privire la poziţia vehicului, poliţiştii au reuşit interceptarea acestuia pe autostradă, la kilometru 135, în zona municipiului Feteşti, judeţul Ialomiţa”, a transmis, joi, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că şoferul a fost identificat ca fiind un bărbat, de 44 de ani, cetăţean ucrainean.
”Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a mai transmis sursa citată.
Poliţiştii au precizat că cisterna respectivă este destinată transportului de gaz petrolier lichefiat, iar, la momentul depistării, aceasta era încărcată cu 19,61 tone de combustibil.
”În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Totodată, poliţiştii au dispus măsura reţinerii conducătorului auto, pentru 24 de ore, iar, în cursul acestei zilei, va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au mai transmis poliţiştii.