Prima reacție a actorilor din „Friends” după moartea lui Matthew Perry

Actorii din serialul Friends s-au declarat „complet devastați” de pierderea colegului lor Matthew Perry, care a murit sâmbătă, la vârsta de 54 de ani, transmite BBC.

Într-o declarație comună, Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc și David Schwimmer spune că a fost o „pierdere de neînțeles”.

Actorul din Friends a fost găsit sâmbătă fără reacție într-o cadă cu hidromasaj din locuința sa din Los Angeles.

Examenul post-mortem al lui Perry nu a fost concludent.

Oficialii așteaptă rezultatele testelor toxicologice.

„Suntem cu toții complet devastați de pierderea lui Matthew”, a declarat distribuția Friends în comunicatul remis BBC.

  • „Eram mai mult decât doar colegi de distribuție. Suntem o familie. Sunt atât de multe de spus, dar chiar acum ne vom lua un moment pentru a plânge și a procesa această pierdere de neînțeles. În timp, vom spune mai multe, când și cum vom fi capabili. Deocamdată, gândurile noastre și dragostea noastră sunt alături de familia lui Matty, de prietenii săi și de toți cei care l-au iubit în întreaga lume.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati