Caz social: Termocentrala Mintia, angajații spun că „Persoane care nu aveau cunoștințele necesare pentru a putea lua deciziile care presupuneau dezafectarea instalațiilor care existau în cadrul Termocentralei” au acționat

Semnal de alarmă din partea sindicaliștilor Termocentralei Mintia, proiecte de investiții nerealizabile și multă lipsă de respect față de viața unor oameni care au muncit pentru statul român zeci de ani. Din păcate vocea acestora nu poate fi auzită, poate din cauza politicului, poate din cauza presiunilor exterioare pentru desființarea unor unități de producție fără compensații.

Iată mai jos ce a primit pe adresa redacției din partea muncitorilor care suferă:

În cursul anului 2022, a fost organizată licitația pentru vânzarea obiectivului Termocentrala Mintia, care a fost adjudecat de către MASS GLOBAL ENERGY SRL cu sediul în mun. București, societate membra a grupului de firme MASS GROUP HOLDING cu sediul în Amman, Iordania.

Având în vedere specificul activului, Ministerul Energiei, în calitate de acţionar, a impus anumite condiţii investitorului cu scopul de a relansa producţia de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom, are obligaţia ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiţia de realizare a unei capacităţi energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MW, din care minimum 800 MW în bandă pe gaz şi energie regenerabilă.


După adjudecarea licitației, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL pentru îndeplinirea obligațiilor impuse de către Statul Român, trebuia să realizeze investiția pe care și-a asumat-o, astfel că prima măsură luată a fost aceea de a introducere în incinta obiectivului a unor persoane care nu aveau cunoștințele necesare pentru a putea lua deciziile care presupuneau dezafectarea instalațiilor care existau în cadrul Termocentralei.
Astfel, în perioada septembrie 2022 – septembrie 2023, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL a folosit la muncă persoane fără a le fi fost încheiat în prealabil contracte de muncă.
În acest sens facem precizarea că, după plata în luna august 2022 a sumei de 10 milioane de euro reprezentând avansul de pentru achizitia Termocentralei Mintia, începând cu luna septembrie societatea a folosit pe cetateni irakieni si romani pe perioadă îndelungată de timp, respectiv până în luna septembrie 2023.


De asemenea, mergând pe aceeași practică deja instituită de a folosi la muncă persoane fără le fi întocmite contracte individuale de muncă, în perioada martie- septemebrie 2023, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL a beneficiat de munca unor persoane de naționalitate irakiană care au lucrat în cadrul Termocentralei Mintia fara forme legale de munca sau viza lucru, delegare sau contracte legale.
Avându-se în vedere importanța obiectivului, precum și împrejurarea că în incinta termocentralei se găseau material și instalații cu potențial periculos, Federatia Sindicatelor Libere Independente Energetica a sesizat Inspecţia Muncii Bucureşti care a efectuat un control la data de 05.09.2023, împrejurare în care au fost identificate persoane la muncă fără forme de munca legale.

„Ilegalități fără număr”

Totodată, firme care figurau fără nici un angajat lucrau în unitate zilnic şi prestau activități în incinta termocentralei deși nu aveau încheiat contract individual de muncă.
Posibil să existe un interes al organelor de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara în a proteja pe SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL avându-se în vedere că deși în 19.04.2023 a fost efectuat un control, la care au participat conducerea cat si 5 inspectori ITM Hunedoara, când au fost constatate nereguli nu au fost stabilite măsuri clare si nici nu a fost notat in registrul national intern al ITM acest control.
Potrivit art. 36 din Codul muncii, cetăţenii străini pot fi angajaţi prin contract individual de munca în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de sedere în scop de muncă, eliberată/eliberat potrivit legii.


Ori așa cum am arătat, la Termocentrala Mintia au fost efectuate două controale de către organele din cadrul Inspecției Muncii, fără însă ca societatea comercială să prezinte contracte individuale de muncă pentru persoanele care își desfășurau activitatea ceea ce s-a transpus în imposibilitatea de a se verifica dacă sunt respectate reglementările în domeniul relațiilor de muncă.
În vederea aducerii la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractual de achiziție al termocentralei, la data de 04.03.2023 SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL a început să demoleze clădirile si atelierele din Termocentrala Mintia deși nu exista autorizaţie de demolare la acea dată, procedură de demolare ce se desfășoară în continuare și în prezent fără autorizație extinsa de demolare și fără a se respecta măsurile de securitate necesare și de protecție a mediului, ceea ce reprezintă un real pericol iminent atât privind persoanele implicate în procesul de demolare, cât și mediul.
Urmare a unor reportaje apărute în mediul on-line, din luna aprilie 2023, a existat o vizită în incinta termocentralei din partea de Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara împreună cu reprezentanții SC CEPROMIN SA Deva (societatea care a întocmit proiectul de mediu pentru autorizatiile de demolare) fără însă a se lua măsurile legale deși la acel moment demolarea construcțiilor era în derulare fără a exista autorizatia de demolare emisă iar molozul era depozitat necorespunzător.
La data de 22.05.2023, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, fiind solicitată să elibereze autorizația de mediu pentru demolarea construcțiilor din incinta termocentralei, a întocmit decizia nr 1202 din 22.05.2023 prin care a dispus modul în care trebuia să se desfășoare demolarea.
Printre măsurile care trebuiau respectate, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL avea obligația de a extrage întreaga cantitate de păcură, iar înainte de dezmembrare, rezervoarele trebuiau curățate cu solvenți speciali de către societăți autorizate.
De asemenea societatea avea obligația de a transporta deșeurile de demolare către locurile special amenajate în acest scop, pe sortimente de deșeuri, pentru stocarea temporară până la preluarea de către operatori economici autorizați în acest sens.
Deși a luat la cunoștință de aceste obligații, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL, nu le-a respectat deoarece toate deşeurile au fost depozitate la gramadă, conductele de produse petroliere nu au fost curăţate.
În depozitul termocentralei se regăsesc amestecate moloz, conducte de ulei, conducte de păcură, vată sticlată, tablă, mobilier din lemn şi termopan.
Este important a sublinia faptul că, pe toată perioada în care au fost efectuate demolările, societatea comercială nu a deținut nici un stingător de incendii valabil și nu a avut apă curentă, aspecte care vin în sprijinul sesizărilor noastre cu privire riscurile iminente referitoare la posibilitatea producerii unor explozii respectiv la punerea în pericol a termocentralei și a bunurilor din incinta acesteia cât și a vieții oamenilor care își desfășoara activitatea în acel loc, neluându-se un minim de măsuri necesare pentru securitatea în muncă.
Toate acestea, duc la o singură concluzie, aceea că autoritățile au înțeles ,,să închidă ochii,, și să ignore riscurile și totodată prevederile legale și atribuțiile care le reveneau.
După demolarea unor clădiri, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL păstrează în condiții improprii un număr de 14 tuburi de hidrogen pline din care 4 au o puritate de 99.6 și prezintă pericol de explozie.
De asemenea sunt folosite aceleași condiții improprii de depozitare a unor substanțe chimice între care 3 kg de mercur, acid sulfuric, acid clorhidric, toluen toate dintre acestea împreună fără protecţie.
La acest moment este în curs de demolare staţia de electroliză unde se producea hidrogen şi unde există electrolit KOH 28% preparat şi solid, substantă foarte periculoasă şi toxică (arde pielea), fără a se lua măsurile corespunzătoare.
Prin folosirea acestui mod de depozitare și demolare rezultă un pericol iminent de producere a unui accident de muncă datorită faptului că societatea comercială nu are angajate persoane care să fie instruite special cu privire la modul de manipulare a bunurilor menționate anterior.
Ori, așa cum am arătat, la data de 22.05.2023, funcționarii din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara, au efectuat un control la Termocentrala Mintia, împrejurare în care au stabilit planul de acțiune în vederea demolării construcțiilor aflate în incinta obiectivului.
Prin decizia nr. 1202/22.05.2023, menționată anterior, funcționarii acestei instituții publice au stabilit măsurile care trebuiau respectate, respectiv de a se extrage întreaga cantitate de păcură, iar înainte de dezmembrare, curățarea cu solvenți speciali de către societăți autorizate a rezervoarelor în care s-a aflat păcura.
De asemenea s-a stabilit obligația de a transporta deșeurile de demolare către locurile special amenajate în acest scop, pe sortimente de deșeuri, pentru stocarea temporară până la preluarea de către operatori economici autorizați în acest sens.
Cu toate că a luat la cunoștință de aceste obligații, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL, nu le-a respectat întrucât deseurile au fost depozitate la gramadă, conductele de produse petroliere nu au fost curăţate.
Totodată cu ocazia demolării secţiei chimice toate recipientele au fost luate şi duse în spatele centralei.
Se poate constata că deși au stabilit măsurile care trebuiau urmate la demolarea construcțiilor, funcționarii din cadrul APM Hunedoara nu au mai monitorizat dacă au fost respectate aceste obiective, deși aveau această obligație. În situația în care și-ar fi îndeplinit această obligație, era necesară suspendarea activității societății comerciale.
Potrivit art. 17 alin 3 și 4 din din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, acordul de mediu, autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfășurarea proiectului sau a activității este interzisă. În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu, după caz.
La data de 05.07.2023, cu ocazia unui control efectuat de către Administrația Apele Române – Administrația bazinală de Apă Mureș, a fost încheiat procesul-verbal de constatare nr. 128/06.07.2023 prin care au fost stabilite măsurile care trebuiau respectate de către SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL. Astfel la pct. 4.6 în actul de control s-a prevăzut că se va asigura exploatarea barajului de priză Mintia conform regulamentului de exploatare existent.
Totodată, la data de 07.09.2023 funcționar din în cadrul Administrației Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Mureș – Sistemul de gospodărire a apelor Hunedoara au efectuat un alt control spre a se verifica dacă sunt respectate condițiile de exploatare a barajului care deservește termocentrala.
A fost întocmit procesul-verbal nr. 56/07.09.2023 în care, funcționarii au reținut că exploatarea și întreținerea barajului a fost asigurată de către SC ENERGETICA TOUR SERVICII SRL în baza unui contract de prestări servicii care urma să își înceteze efectele la data de 25.09.2023 ca urmare a denunțării unilaterale de către SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL.
În cuprinsul aceluiași proces-verbal s-a reținut că reprezentanții SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL au cerut reprezentanților prestatorului SC ENERGETICA TOUR SERVICII SRL să deschidă stavilele barajului, lucru care însă a fost refuzat de către prestator datorită faptul că în cazul în care s-ar fi urmat aceste instrucțiuni, s-ar fi cauzat variații semnificative de debite pe râul Mureș cu consecințe asupra mediului, utilizatorilor din amonte/aval cât și asupra populației.
La pct. 16.2 din actul de control s-a prevăzut că trebuie asigurat în permanență personal calificat de exploatare a barajului.
Cu toate că aveau la cunoștință de acțiunile precedente ale reprezentanților de a încerca să deschidă stavilele barajului, precum și că la data de 25.09.2023 expira contractual cu SC ENERGETICA TOUR SERVICII SRL care deținea personal calificat pentru exploatarea barajului, funcționarii din cadrul Administrației Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Mureș – Sistemul de gospodărire a apelor Hunedoara nu au verificat dacă au fost respectate obligațiile impuse chiar de către aceștia cu privire la folosirea de personal calificat la exploatarea barajului, fapt ce a generat situația în care SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL a desemnat persoane fără nici o calificare să asigure exploatarea barajului, creând astfel o stare de pericol asupra mediului, utilizatorilor din amonte/aval cât și asupra populației.
Potrivit art. 15 din OUG nr. nr. 244 din 28 noiembrie 2000 privind siguranţa barajelor, controlul îndeplinirii exigenţelor de performanţă şi al respectării prevederilor legale aferente siguranţei barajelor se face de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului sau de împuterniciţi ai acestuia.
De asemenea potrivit art. 9 alin. 1 din actul normativ susmenționat, exploatarea barajelor, indiferent de destinaţia acestora, de către deţinătorii cu orice titlu fără autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranţă prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă este interzisă.
Așa cum am arătat anterior, după demolarea unor construcții din incinta Termocentralei Mintia, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL a depozitat cantitatea de 3 kg de mercur, acid sulfuric, acid clorhidric, toluen fara protectie, electrolit KOH 28 preparat si solid substanta foarte periculoasa.
De asemenea, conform contractului de vânzare-cumparare nr. 1950/27.12.2022 MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL nu avea voie să înstrăineze bunuri din Termocentrala Mintia până la punerea în funcţie a noii centrale. Din informaţiile deţinute s-au vandut peste 40 de tone de uleiuri, rezervoarele aferente, s-au vândut peste 5 km de cale ferata şi alte instalaţii. Acest fapt împreună cu nerespectarea legislaţiei române atrage anularea pe loc a contractului de vânzare cumparare şi este suficient pentru ca Ministerul Energiei conform clauzelor contractuale să ia Termocentrala Mintia înapoi la Statul Roman.
Cu toţii ne dorim şi susţinem să se faca investitii, să se creeze noi locuri de muncă dar daca toate firmele din Romania şi Europa pot sa respecte Legislatia naţională şi Europeană, solicităm şi firmelor non-europene respectiv Mass Global Energy Rom să respecte legislaţia, să platească taxele aferente la bugetul statului şi să nu pună în pericol siguranţa populaţiei şi a angajaţilor care doresc să muncească în legalitate. In acest context va rugam sa dispuneti o verificare în Termocentrala Mintia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati