Senator PNL: „Banii cash sunt proprietatea oamenilor, din acest motiv noi vom introduce astăzi o lege prin care scoatem aceste plafoane”

Unul dintre cei mai activi senatori din Gorj, Ion Iordache spune că marea majoritate a membrilor PNL nu a fost consultată înainte de a se da legea care a trecut razant prin Parlament. Acesta, alături de alți colegi este împotriva acestei măsuri și a propus un nou proiect care să elimine măsurile restrictive care tocmai au intrat în vigoare.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut în ultima perioadă și cu alți colegi, și cu conducerea partidului, pentru că a fost introdusă fără acceptul nostru de către primul ministru Ciolacu, noi introducem astăzi o lege prin care vom scoate din ordonanță aceste plafoane.”, spune senatorul PNL.

Acesta a mai precizat că legea a fost deja înscrisă în circuitul parlamentar.

„Am depus o lege în Parlament pentru eliminarea limitării plăților CASH!”, scrie Ion Iordache pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati