Clotilde Armand: „Peste 41 milioane lei pentru trei mari spitale din Sectorul 1”

Clotilde Armand anunță că a obținut o finanțare record pentru trei spitale din Capitală. Este vorba despre suma de 41 milioane lei, pentru trei mari spitale din Sectorul 1: Spitalul Clinic “Sfânta Maria”, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo- Facială “Prof. Dr. Dan Theodorescu” și Spitalul Clinic Filantropia.  

„Dotarea spitalelor de pe raza Sectorului 1 cu aparatură de ultimă generație este una dintre prioritățile mele. Nu putem asigura un act medical de calitate cu aparatură învechită și uzată moral. Pentru a salva vieți avem nevoie de echipamente performante și medici bine pregătiți.

Acesta este motivul pentru care asigurăm o finanțare fără precedent, de peste 41 milioane lei, pentru trei mari spitale din Sectorul 1: Spitalul Clinic “Sfânta Maria”, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo- Facială “Prof. Dr. Dan Theodorescu” și Spitalul Clinic Filantropia. Cea mai mare investiție, este în cuantum de 12,1 milioane lei și este destinată achiziționării unui Aparat de Rezonanță Magnetică 3 Tesla, care asigură o scanare mai performantă a corpului uman. Acest instrument dotat cu tehnologie de ultimă generație permite o diagnosticare rapidă și foarte precisă, pentru o gamă variată de afecțiuni.

Alte achiziții vitale pe care le finanțăm: Robot Chirurgical- 11,5 milioane lei, Analizator PET-CT Intraoperator pentru specimen tisular- 3,3 milioane lei, Sistem Ablație Tumorală prin Electroporație- 3,1 milioane lei, Mamograf- 1,8 milioane lei etc.

Pentru a realiza această investiție majoră, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat în ședința de astăzi încheierea unui protocol cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).”, scrie Clotilde Armand pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati