Procentul românilor care intenţionează să profite de reduceri de Black Friday în acest an a scăzut cu 5 puncte faţă de 2022, ajungând la 57%, de la 62%, conform celui mai recent studiu MKOR privind cumpărăturile de Black Friday, dat miercuri publicităţii.
Astfel, 6 din 10 români intenţionează să facă achiziţii de Black Friday în 2023, în scădere comparativ cu 2022, iar 8 din 10 români au un buget dedicat, faţă de doar 20% anul trecut.
„Am reluat studiul privind planurile românilor de Black Friday pentru că ne-am dorit să vedem cum au evoluat preferinţele faţă de anul trecut. Rezultatele arată că, deşi interesul pentru cumpărăturile de Black Friday se menţine relativ ridicat, românii adoptă o abordare mai prudentă în 2023, gestionându-şi mai bine bugetul alocat. Totul pe fondul unui pesimism general privind situaţia economică actuală”, menţionează Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR.
Datele studiului arată că şi-au făcut planuri pentru reducerile din luna noiembrie în special persoanele sub 40 de ani, femeile, persoanele cu venituri medii, părinţii cu copii minori şi cei fără copii. Faţă de 2022, a crescut interesul pentru articolele de Fashion (+14%).
„Cei hotărâţi să meargă la cumpărături de Black Friday îşi fac lista cu 2-3 săptămâni înainte de 1 noiembrie. Gen Z şi persoanele fără copii tind să fie mai spontane, 2 din 10 preferă să decidă pe moment ce cumpără”, relevă studiul.
Pe fondul climatului economic incert, majoritatea românilor care intenţionează să profite de reducerile de Black Friday şi-au făcut deja un buget orientativ. Doar 1 din 5 români mai merg la cumpărături fără un plan financiar prestabilit, faţă de 4 din 5 în 2022. Sumele sunt în principal alocate în funcţie de resursele financiare disponibile şi preţul produselor de pe lista de cumpărături.
Şi în acest an, electronicele şi electrocasnicele se află în topul preferinţelor, deşi interesul a scăzut cu 7 procente faţă de 2022. Cu un procent similar s-a redus şi apetenţa pentru produsele IT&C, de la 34% în 2022 la 27% anul acesta, bărbaţii fiind mai interesaţi de această categorie de produse (32%).
În schimb, articolele de modă (îmbrăcăminte încălţăminte, accesorii etc.) câştigă teren, înregistrând un interes crescut cu 14% din partea cumpărătorilor. Iar interesul este chiar mai mare pentru Gen Z (64%) şi femei (58%).
Achiziţionarea produselor sau serviciilor dorite, la preţuri mai bune, rămâne motivul principal pentru care 6 din 10 români cumpără de Black Friday. În plus, ocazia este preferată şi de cei care vânează ofertele în general (36%). Reducerile din noiembrie sunt şi un bun prilej de a cumpăra cadouri pentru Crăciun sau diverse alte aniversări.
Potrivit studiului, online-ul rămâne mediul de achiziţie preferat de Black Friday, deşi 1 din 4 români vor miza pe mixul dintre magazinele fizice şi cele online.
Mediul online este preferat şi când vine vorba de căutarea de informaţii privind ofertele disponibile de Black Friday. Aplicaţia mobilă a magazinului şi reţelele de socializare sunt cele mai accesate, cu particularităţi în funcţie de vârstă. Reclamele TV sunt o sursă de inspiraţie pentru o treime dintre cei care au planuri de Black Friday.
Datele sunt extrase din studiul „Cumpărăturile de Black Friday”, pe care MKOR îl derulează recurent începând cu 2022. Eşantionul este reprezentativ naţional pe criterii de gen, vârstă şi distribuţie geografică, ţinta fiind populaţia generală, cu vârsta între 18 şi 55 ani, perioada – noiembrie 2022/noiembrie 2023.
MKOR Consulting este o agenţie de cercetare de piaţă inovativă, care combină experienţa practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA şi expertiza pentru a oferi o înţelegere aprofundată a mediului de business. MKOR Consulting dezvoltă o serie de proiecte de cercetare proprii.
Sursa: AGERPRES