Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că analizează o relaxare a restricţiilor pentru persoanele de peste 65 de ani, afirmând că intervalul orar în care acestea pot merge la cumpărături va fi mutat mai de dimineaţă.
„Avem în analiză o relaxare a programului persoanelor de peste 65 de ani. A venit şi căldura şi probabil intervalul orar 11,00 -13,00 nu este cel mai nimerit. Va fi mutat mai în prima parte a zilei coroborat şi cu faptul că la magazine, în prima parte a zilei, beneficiaţi de condiţii mult mai propice pentru a fi protejaţi în sensul în care supermarketurile sunt igienizate, dezinfectate la primele ore”, a declarat Marcel Vela, pe Facebook, unde a răspuns la întrebările cetățenilor.