Angajatorii care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL amendați cu 4 milioane de lei

Inspecţia Muncii a amendat cu peste 4 milioane de lei angajatorii care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL, în urma unor controale desfăşurate în perioada 28 august – 31 octombrie 2023, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), pe pagina sa de Facebook.

Astfel, Inspecţia Muncii a efectuat în perioada respectivă 5.640 de controale, în urma cărora s-au aplicat 4.143 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.177.300 de lei. Au fost depistate 30 de cazuri de muncă nedeclarată, din care 18 situaţii în care persoanele prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă.

Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă, potrivit MMSS, au fost: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă; nerespectarea dispoziţiilor legale privind timpul de muncă: durata maximă, compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau acordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, respectarea timpului liber în zilele de sărbătoare legală şi acordarea repausului săptămânal, obligaţia legală de a ţine evidenţa timpului de muncă prestat de către salariaţi la locul de muncă, evidenţierea, în documentele de prezenţă, a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă şi încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte; încălcarea obligaţiei de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă, pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc şi primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii

Alte deficienţe identificate de inspectorii de muncă au vizat: lipsa atestatelor de examinare „in situ”, de la INSEMEX Petroşani, pentru toate instalaţiile care funcţionează în mediu potenţial exploziv; angajatorul nu poate face dovada că echipamentul individual de protecţie (EIP) este confecţionat din materiale care nu produc descărcări electrostatice; nu este efectuată verificarea periodică a rezistenţei de dispersie a prizelor de pământ şi rastelele cu recipiente butelii nu aveau o legătură corespunzătoare la priza de pământ; nu este actualizat documentul privind protecţia împotriva exploziilor şi au fost depistate butelii fără gardă de protecţie, manipulate manual, fără capac de protecţie montat prin înfiletare; operatorii umplere recipiente GPL nu erau autorizaţi conform prescripţiilor tehnice PT-ISCIR, iar instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este necorespunzătoare, în special cu privire la protecţia împotriva exploziilor; angajatorul nu a emis instrucţiuni scrise privind folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă şi nu deţine o evidenţă a zonelor cu risc ridicat şi specific din cadrul staţiei de distribuţie a carburanţilor, precum şi lipsa echipamentului individual de protecţie adecvat (ex. încălţăminte de lucru cu talpă antistatică) în cazul unor lucrători.

Inspecţia Muncii a precizat, într-un comunicat remis marţi AGERPRES, că a desfăşurat o campanie naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă şi pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, de către toţi angajatorii care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL – cod CAEN 4671 şi de comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate – cod CAEN 4730.

„Această campanie naţională a urmărit creşterea gradului de conformare a angajatorilor şi lucrătorilor la obligaţiile legale în domeniul relaţiilor de muncă şi în privinţa securităţii şi sănătăţii lucrătorilor prin promovarea normelor din acest domeniu şi sancţionarea neconformităţilor, unde a fost cazul. Programată iniţial pentru perioada 28.08 – 08.09.2023, campania a fost prelungită succesiv, până la data de 31.10.2023, întrucât, în acest domeniu de activitate, riscul de producere a unor evenimente cu consecinţe deosebit de grave este foarte mare din cauza amestecurilor explozive generate de produsele petroliere care vin în contact cu aerul, iar respectarea normelor impuse de legislaţie este esenţială. Inspectorii de muncă au dispus sistarea activităţii pentru 30 de unităţi şi pentru 92 de echipamente de muncă. Mai mult decât atât, pentru încălcări grave ale normelor de securitate şi sănătate în muncă ale lucrătorilor, dar şi a celor de siguranţă pentru alte persoane aflate în proximitate, au fost depuse 10 sesizări ale organelor de urmărire penală. Din analiza rezultatelor campaniei, rezultă un număr de neconformităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă mult mai mare faţă de domeniul relaţiilor de muncă, cuantumul amenzilor fiind dublu în domeniul SSM, aproape 2.800.000 de lei. Pentru remedierea neconformităţilor constatate, inspectorii de muncă au dispus 6.822 de măsuri cu termene concrete de remediere şi vor monitoriza modul în care angajatorii îndeplinesc măsurile dispuse, la termenele scadente”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.

Surse: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati