Aprobarea actului constitutiv al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, precum şi alocarea unor sume din Fondul de rezervă pentru suplimentarea bugetelor Ministerului Culturii, Ministerului Agriculturii şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se numără printre proiectele care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului.
* Prin hotărâre de guvern urmează să fie aprobat actul constitutiv al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare – SA. Acesta a fost elaborat în
conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990. Banca se constituie pe perioadă nedeterminată ca societate pe acţiuni, administrată în sistem dualist, în care statul român deţine, în mod direct pe toată durata de funcţionare a băncii, prin Ministerul Finanţelor, 100% din capitalul social. Banca va putea sprijini şi acorda asistenţă tehnică pentru sprijinirea dezvoltării economice a României şi a beneficiarilor eligibili identificaţi în baza evaluărilor ex-ante privind deficienţele pieţei. Capitalul social subscris este în suma de 3 miliarde de lei, din care capitalul vărsat la înregistrarea băncii la Registrul comerţului este în suma de 119 milioane lei, iar diferenţa se va vărsa în două tranşe anuale până la sfârşitul anului 2024. BID este administrată în sistem dualist de către un Consiliu de supraveghere format din şapte membri şi un directorat format din trei membri.
* Un alt proiect de hotărâre de pe ordinea de zi prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru „Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România”. Activităţile de cercetare, educaţionale şi culturale care se vor desfăşura în cadrul viitorului muzeu se adresează diferitelor categorii de public: cercetători, experţi, profesori, studenţi. Lucrările de construcţie şi montaj, reabilitare şi consolidare în valoare totală de 268.284.000 lei vor fi finanţate prin fonduri PNRR (87 de milioane de lei) şi de la bugetul de stat (180 de milioane de lei).
* Un alt proiect de hotărâre prevede suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul „Cheltuieli de personal”, din Fondul de
rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 4.882.000 lei.
Bugetul Serviciului de Protecţie şi Pază, la capitolul „Bunuri şi servicii”, va fi suplimentat cu 3 milioane de lei: 1,8 milioane lei pentru asigurarea finanţării misiunilor cu demnitarii protejaţi, iar 1,2 milioane lei pentru achitarea facturilor la utilităţi.
Bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează să fie suplimentat cu 98,5 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale aferente lunilor octombrie şi noiembrie şi cu 3 milioane de lei pentru plata contribuţiei la Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.
Bugetul Ministerului Agriculturii va fi suplimentat cu 150 de milioane de lei la capitolul „Transferuri de la bugetul de stat către AFIR pentru susţinerea proiectelor din PNDR 2014-2020”. Este vorba despre cofinanţare publică în vederea implementării unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.
* Guvernul va analiza şi proiectul care prevede trecerea terenului din strada Doina Cornea nr. 5G din domeniul public al statului şi din administrarea Serviciului Român de Informaţii în domeniul public al municipiului Bucureşti, în vederea realizării unui parc. Sectorul 6 intenţionează să finalizeze acest obiectiv de investiţii în termen de 24 de luni de la preluarea terenului.
* Un alt proiect de lege de pe ordinea de zi prevede aprobarea participării României la Acordul parţial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, instituit prin Rezoluţia adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la Strasbourg, la 12 mai 2023.
Prezenţa la Conferinţa Participanţilor va fi asigurată de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe. România va achita o contribuţie anuală de 6.052 euro.
* Un alt punct de pe ordinea de zi a şedinţei de guvern îl reprezintă proiectul de hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea programului multianual privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism.
Conform acestuia, unităţile administrativ-teritoriale vor fi sprijinite prin acordarea multianuală a finanţării în vederea elaborării documentaţiilor de urbanism. Potrivit notei de fundamentare, au existat unităţi administrativ-teritoriale care au fost în imposibilitatea asigurării fondurilor de la bugetul local pentru aceste categorii de cheltuieli. S-a constatat de asemenea insuficienţa anuală a fondurilor pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism, motiv pentru care este necesar un program cu finanţare multianuală.
* Prin ordonanţă de urgenţă urmează să fie completat art. 21 al Legii nr. 156/2023 privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie. Conform proiectului, cota procentuală de finanţare a centrelor de zi licenţiate, destinate prevenirii separării copilului de familie, se diminuează cu 25%, dacă pentru copiii cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ teritorială în care funcţionează centrul de zi, „aflaţi în una din situaţiile de vulnerabilitate prevăzute la art. 5, se stabileşte o măsură de protecţie specială conform prevederilor art. 62 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”.
Sursa: AGERPRES