Sectorul 3 va fi gazda „Winter Wonderland”. Acesta este primul eveniment marca „Laminor Wonderland” și va avea startul la Hala Laminor, începând cu data de 30 noiembrie.
Aici, timp de mai bine de o lună, se va desfășura cel mai mare târg indoor și outdoor din România. Târgul se adresează tuturor bucureștenilor care vor dori să își petreacă timpul într-un loc de poveste, unde copiii și adulții vor simți atmosfera sărbătorilor de iarnă.
„Evenimentul Winter Wonderland își așteaptă vizitatorii cu atracții de poveste. Cei mici vor putea să schieze sau să se dea cu sania pe derdeluș chiar aici, în Sectorul 3. De asemenea, vor învăța să facă decorațiuni de Crăciun de la cei mai talentați artiști. Nu sunt uitate nici preparatele tradiționale specifice acestei perioade a anului.
Sărbătoarea va fi întreținută de voia bună, prin dans și muzică. Lista de atracții pentru copii și adulți este lungă, de aceea vă așteptăm să fiți alături de noi la cel mai atractiv și interactiv târg de Crăciun organizat vreodată în Capitală”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.