Astăzi, la Palatul Victoria, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a organizat Reuniunea Comitetului Național pentru Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), se transmite într-un comunicat al Guvernului.
La reuniunea care a fost prezidată de Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, au mai participat din partea Guvernului României, Marian Neacșu, vice prim-ministru, Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei prim-ministrului, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, Ligia Deca, ministrul Educației, Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și Luca Niculescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.
Comitetul Național a trecut în revistă evoluțiile recente ale procesului și prioritățile avute în vedere pentru perioada următoare.
În debutul intervenției sale, Șeful Executivului a reamintit că “procesul de aderare la OCDE sprijină eforturile Guvernului de a îmbunătăți politicile publice, în domenii-cheie precum digitalizarea, guvernanța publică și corporativă, economia verde. Prim-ministrul României a evidențiat etapele parcurse în procesul tehnic de aliniere la standardele OCDE (chestionare, misiuni de evaluare), cu accent asupra evaluărilor care au debutat la nivelul Comitetelor sectoriale ale Organizației”.
În cadrul reuniunii, s-a pus accent pe necesitatea existentei unei comunicări publice eficiente referitoare la procesul de aderare la OCDE, care va face obiectul unor discuții în perioada imediat următoare, comunicarea strategică fiind absolut necesară, atât pentru adresarea mesajelor către publicul larg, cât și pentru specialiștii implicați în relația cu OCDE.
Mircea Abrudean a subliniat, la rândul său, rolul SGG în asigurarea coordonării activităților tehnice aferente procesului de aderare, activitate pe care o desfășoară în strânsă colaborare cu echipa de coordonare din cadrul Ministerul Afacerilor Externe.
Totodată, acesta a prezentat și stadiul avansat al activităților în relaționarea cu comitetele sectoriale pentru care SGG asigură punctul național focal în relația cu OCDE: Comitetul pentru Guvernanță Publică (Public Governance Committee), Comitetul pentru Guvernanță Corporativă (Corporate Governance Committee CGC), Comitetul pentru Politici de Reglementare (Regulatory Policy Committee – RPC).